Sari la conținut

Sâmbătă, 24 septembrie 2011, ora 16.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, va fi evocat cel care a fost Mircea Gherman (1927-1991), fondatorul instituției.


Urmaşul Mureşenilor

Descendent al familiei Mureşenilor, nepot al compozitorului Iacob Mureşianu, Mircea Gherman a fost un distins om de cultură care şi-a pus întreaga capacitate în slujba culturii braşovene. La eveniment și-au anunțat participarea Lucia Bunaciu, Florea Costea, Laurian Taus, Doru Munteanu, Mircea Brenciu, care vor povesti despre omul Mircea Gherman, din perspectiva felului în care l-au cunoscut fiecare. În cadrul evenimentului vor avea loc recitaluri muzicale susținute de Elena Cristian (vioară), Paul Cristian (pian), Ruxandra Oancea (pian) și corul „Credo” dirijat de Mihail Gorbonov.


Publicist important. Ca elev, în 1945, Mircea Gherman a participat, alături de alţi colegi de la „Andrei Şaguna”, la apărarea tipografiei şi redacţiei ziarului „Avântul” (organ al PNŢ) ale cărui birouri de pe str. Mureşenilor (de azi) au fost atacate de hoardele comuniste. Mult mai puţini ca număr, mult mai slabi fizic şi neînarmaţi, au fost bătuţi cu cruzime, zvârliţi pe scări şi loviţi fără milă de bâtele. După 1990, la reapariţia ziaristului „Avântul”, Mircea Gherman a fost unul dintre creatorii săi, ca publicist cu experienţă.
În 1988, când se împlineau 150 de ani de la apariţia „Gazetei Transilvaniei”, s-a implicat trup şi suflet în organizarea aniversării, primul ziar românesc din Transilvania având primul sediu în casa Mureşenilor. A publicat în ziarele „Drum Nou”, „Brassoi Lapok” şi revista „Astra” din Braşov, precum şi în revistele „Steaua” şi „Tribuna” din Cluj. A scris numeroase cronici muzicale în ziare şi reviste şi a publicat numeroase volume de istorie şi muzicologie. Înainte de moartea sa, în 1991, a editat revista „Ţara Bârsei”, care urma fie o carte de vizită a Muzeului. Află aici mai multe despre activitatea lui Mircea Gherman

Comentarii

Ultimă oră