Numărul celor care au protestat, aseară, în municipiul Sibiu, faţă de Guvern şi preşedintele Traian Băsescu a ajuns la circa 2.500 de persoane, care au scandat, printre altele, "Jos UDMR", scrie Mediafax. Oamenii au cerut demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu, dar au strigat şi "Jos UDMR", în timp ce s-au deplasat în marş pe mai multe străzi din municipiul Sibiu. Când coloana de manifestanţi a trecut pe strada Mihai Viteazu, aproape în locul în care, luni seară, un bărbat a fost lovit la cap de un ghiveci aruncat de la un balcon, două autoturisme s-au tamponat. Potrivit martorilor, nu au existat persoane rănite sau pagube materiale însemnate, dar şoferii celor două maşini se uitau la protestatari şi nu au mai fost atenţi la trafic. Pe tot bulevardul Mihai Viteazul protestatarii au scandat "Nu aruncaţi borcane, cei de la balcoane". Manifestanţii s-au îndreptat către centrul oraşului, în Piaţa Mare, unde unul dintre protestatari avea o maimuţă de pluş, alături de care scria, pe o foaie, "Cimpanzeul Băsescu". Protestatarii aveau steaguri tricolore, fluiere, precum şi o coroană de flori cu un mesaj pentru eroii Revoluţiei: "Nu veţi fi niciodată uitaţi". La sediul PDL Sibiu, aflat pe bulevardul central, protestatarii au depus o cruce pe care scrie "Guvernul", dar şi un mesaj prin care cer demisia preşedintelui Traian Băsescu. "Băsescu, dă-ţi demisia până nu e prea târziu. Locul tău e lângă Ceauşescu, nu în fruntea ţării", au scris protestatarii în mesajul lăsat la uşa PDL Sibiu. (A.M.)