În prima lună a anului 2011, în judeţul Braşov, numărul societăţilor comerciale care au fost radiate de la Registrul Comerţului a crescut cu 63%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2010, când numai 98 de firme au luat această hotărâre. Nici o firmă braşoveană nu a intrat în insolvenţă iar numărul suspendărilor a scăzut cu 57,63%. Pe de altă parte, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în luna ianuarie şi-au suspendat activitatea 110 firme braşovene, în scădere cu 57,36%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2010, când au făcut acest pas 258 de societăţi comerciale. Totuşi, judeţul nostru a fost pe locul al IV-lea naţional, al III-lea, dacă excludem Bucureştiul, la acest capitol. De asemenea, în perioada menţionată, nici o firmă braşoveană nu a cerut dizolvarea, în timp ce în ianuarie 2010 au fost înregistrate 27 de dizolvări. Conform Registrului Comerţului, la 31 ianuarie 2011, în judeţul Braşov erau înregistraţi 27.221 de comercianţi activi, dintre care 20.885 de persoane juridice şi 6.336 persoane fizice.