Clubul Sportiv Kokoro Braşov a participat la Giurgiu la ultima competiţie de jiu-jitsu a anului. Clubul braşovean a participat la acest concurs cu 16 sportivi, dintre care 15 au câştigat medalii. La competiţie au fost înscrişi 156 de sportivi de la zece cluburi din ţară. După o zi întreagă de concurs Clubul Sportiv Kokoro a terminat pe locul al treilea după cluburile Spartacus şi Aquila. „Obiectivul nostru a fost atins ...cât mai multe medalii pentru a urca pe podiumul pe echipe. Locul trei pe echipe, vine după un an de muncă foarte bun şi confirmă valoarea clubului braşovean în departamentul de jiu-jitsu al Federaţiei Române de Arte Marţiale", a spus antrenorul Lucian Bogluţ.