Sari la conținut

120 de braşoveni au pus umărul la doborârea recordului mondial

7.402 de români, printre care şi braşoveni, au  participat la cea mai mare lecţie de prim-ajutor.


7.402 persoane, dornice să intre în Cartea Recordurilor, au învăţat simultan, marţi seara, pe Stadionul „Dinamo" din Bucureşti, cum să acorde primul ajutor şi să facă resuscitare.Ampla operaţiune de salvare de pe stadionul Dinamo s-a desfăşurat sub coordonarea instructorilor de la Ambulanţa Bucureşti.

Recordul a fost omologat. Evenimentul a marcat 105 de ani de la înfiinţarea Serviciului de Ambulanţă şi, dincolo de miza recordului, a fost menit "să scoată" salvatori care le vor da medicilor o mână de ajutor şi vor salva vieţi. Numărul participanților la exercițiul de pe stadionul Dinamo l-a depășit cu 800 pe cel de la precedentul record. Reprezentanta Guinness World Records prezentă pe stadionul Dinamo, Ann Orford, a înmânat certificatul de intrare în Cartea Recordurilor medicului Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Ea a certificat faptul că România a doborât recordul mondial, cu 7.402 participanţi la cursul de acordare a primului ajutor.

120 de braşoveni. Printre cei peste 7.000 de participanţi, s-au aflat şi 120 de braşoveni, dintre care 70 de ambulanţieri, în frunte cu managerul Serviciului de Ambulanţă Braşov, dr. Mioara Văitiş. Fiecare instructor şi-a format grupe de câte zece voluntari, pe care să-i instruiască. După ce au cântat acapella imnul țării şi după ce au primit „tema" şi detaliile tehnice, cursanţii au trecut efectiv la treabă şi au făcut demonstraţii şi manevre de resuscitare pe 700 de manechine gonflabile, sub ochiul vigilent al reprezentantului Guiness World Records. Exerciţiul de resuscitare a fost supervizat ştiinţific de către Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti. Mexicul deţine ultimul record, când 6.577 de oameni au învăţat simultan să acorde primul- ajutor.

Comentarii

Ultimă oră