S-au împlinit 10 ani de parteneriat între Universitatea “Transilvania” şi Siemens Program and System Engineering SRL. Acesta datează din 2001 și de-a lungul timpului s-a dovedit a fi unul strategic. În tot acest timp peste 300 de absolvenţi ai universităţii au fost angajaţi la Siemens PSE SRL şi peste 500 de studenţi au efectuat stagii de practică şi internship. Mulţi dintre ei lucrează acum în funcţii cheie de experţi tehnici, conducători de proiecte şi manageri de entităţi organizatorice în cadrul companiei Siemens pe plan global. Ei îşi desfăşoară activitatea de exemplu la Braşov, Viena ori New Jersey. Au fost acordate anual burse premianţilor la concursurile studenţeşti şi la comunicări ştiinţifice. Au fost dotate cu echipamente moderne de calcul şi de telecomunicaţii trei laboratoare al universităţii. (A.M.)