DNA zornăie cătuşele pentru senatorul pesedist Cătălin Voicu. Mi se cam rupe. Poate e vinovat, poate nu. Oricum, în DNA nu am pic de încredere, oamenii lui Morar lucrează mai degrabă pentru  direcţia juridică a Cotrocenilor.  În ce-l priveşte pe şobolanul pesedist pe care-l vrea încătuşat anticorupţia băsescistă, numai dacă-l vezi, necum să-i citeşti CV-ul (din presă), şi-ţi vine să-l împuşti cu mîna ta. Omul pare cancer curat. Numai că, vedeţi, eu am primit cîndva o lecţie, care m-a cam...

Noaptea trecută m-am uitat la gala premiilor Oscar, şi, obişnuit din timpul alegerilor mioritice să nu am un preferat, ci doar să sper ca cineva să nu iasă, mi-am dorit să nu câştige „Avatar”. Mă enervează Cameron şi mă enervează publicitatea în exces pe care i-o toarnă cu generozitate, Hollywood-ul, în cur. Cameron ştie să facă un singur lucru: să bubuie sutele de milioane ale producătorilor, poate doar Michael Bay să-l bată în domeniu, în rest, n-are profunzime, n-are substanţă,...

Tare s-au ofticat unii de realegerea lui Crin. Ce spume, ce vitriol, ce vorbe maro, ce mai, supărare mare. Cică e dictator. Nu ca Tătelu, care a supt democraţie de la sînul maică-si. Cu gheaţă. Că e superficial. Că n-are vlagă. Că e “deja înfrînt” (adînc, ce mai). Că s-a “geoanizat” (prea subtil pentru mine). Că are un viitor sumbru, vai de crinul lui. Şi cîte altele, de parcă salvarea balenelor, gheţarii din Arctica şi preţul gigacaloriei ar fi în...

Aţi  observat că mai marii  sau mai micii urbei dezvoltă spontan “alergii” dacă, în loc de adulaţii care să le gâdile orgoliile sunt incomodaţi de întrebări sau criticaţi? Cauza ar putea fi un transfer voluntar şi  mimetic de mentalităţi şi comportamente dictatoriale, din vremurile comuniste. E însă treaba altora să depisteze de unde apare această reacţie ce ia uneori chiar forme furibunde. Paradoxal este însă că potenţialul transfer se face către reperezentanţii, cel puţin declaraţi, ai unei doctrine de dreapta...

Nu mă întrebaţi de ce am căutat „primăvară” pe wikipedia.org. Poate voiam să mă asigur că nu a dispărut conceptul în sine, pentru că multe dintre discuţiile purtate „cu ocazia zilei de 1 martie” sunt pe lângă substanţă. Nimic nou sub soare. Ne îndepărtăm de simbol, îl aruncăm în derizoriu, îl negăm, îl manelizăm. Cert este că primăvara a rămas cu fişa postului în zonele temperate, deşi specialiştii şi-au dat cu părerea în toate felurile, cum că primăvara şi toamna...

Primul gând care mi-a trecut prin minte în momentul în care eram asiguraţi pe majoritatea canalelor media că preşedintele tuturor românilor, da’ mai ales al lui Bercea Mondialu’, e bun-zdravăn şi apt pentru a conduce ţara încă 5 ani, a fost dacă mogulul nostru s-o simţi bine. Da, ştiu, prestez la un mogul nasol, care, dacă ar fi câştigat Geoană, sigur punea şi el mâna pe ceva ce de drept aparţine poporului suveran, aidoma lui Vântu sau Voiculescu, dar tot...

Omul vrea un partid de stînga. Bine. Bravo. Să-şi facă şi unul de dreapta. De extremă dreaptă. Cu alde Baconsky şi Aliodor. Să-l recupereze pe Vadim. Şi să înglobeze Noua Dreaptă. Cred că băieţii ăia zărghiţi abia aşteaptă. Pe urmă, să-şi facă şi un partid secuiesc. Sînt unii pe-acolo nemulţumiţi de udemerişti. Poate cumpără şi PNG. Ieftin, că e disperat Gigi să facă rost de bani pentru Bănel. Oare o mai fi disponibil Partidul Liber Schimbist, al lui Ştefan Cazimir?...

Genială construcţia lui Caragiale. Preluată în comentarii fel de fel, dar fără a se stafidi în clişeu. E prea adevărată. Nenea Iancu a aruncat-o cu mare stil în „Grand Hôtel Victoria Română” ca şi cum ţi-ar spune: sunt aşa viu, că nu mai pot. Pentru ca în final, să exclame încă un adevăr teribil: „Ce dimineaţă! Ce răcoare! Şi ce singurătate!” Două momente care parcurg aparent obsesiile unei banale nopţi nedormite. Dincolo de consumarea acestui cadru, prezentat într-un spaţiu şi...

Culmea democraţiei e să urăşti comunismul, dar să votezi un fost securist preşedinte. Culmea anticomunismului e să condamni comunismul citind în Parlament o hârtie. Culmea politicii de dreapta e să te aliezi cu Bercea Mondialu’ şi cu generalul Oprea, şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase. Culmea succesului în campania electorală e Aliodor Manolea şi flacăra violetă. Culmea capitalismului sunt măsurile economice populiste. Culmea economiei e să-l pui iarăşi pe Boc prim ministru, după ce parlamentul l-a trântit pe motiv...

Bref, Puştiul l-a învins pe Prostălău. “Garantat Năstase” l-a bătut pe “garantat Vanghelie”. Copilul de suflet al Arogantului şi nepotul Bunicuţei a fost preferat învinsului de serviciu. Să ne gîndim că Ponta avea 17 ani la Revoluţie, pe vremea cînd făuritorul FSN-PDSR-PD-PSD tocmai făcea anii de pensionare anticipată. “Tipul cu sînge-n el”, apud Mazăre, l-a dovedit pe “nefericitul accident”, conf Mitrea. Unii cred că a cîştigat retorica. Ponta e tare-n clanţă, cam ca Antonescu, pe cînd Geoană nu are ever...