Părinţi şi prichindei sunt aşteptaţi, sâmbătă, 8 iunie 2019, la creşele de stat din municipiul Braşov.

     Va fi „Ziua Porţilor Deschise” la toate cele 8 creşe de stat, iar acestea pot fi vizitate între orele 9.00 – 14.00.

    Părinţii cu copii de înscris la creşă pot vizita instituţiile, pot vedea condiţiile oferite, dar pot discuta şi cu educatoarele, îngrijitoarele şi asistentele din creşă.

    Totodată, pot afla şi care sunt condiţiile pentru a putea fi înscris un copil la o anumită creşă din municipiu.

     În cele 8 creşe de stat din Brașov sunt peste 800 de locuri disponibile, dar cererea este în fiecare an mult mai mare.