Astăzi, când în calendarul religios se sărbătoresc Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, cinstind memoria celor care s-au jertfit pentru libertate, independenţă şi dreptate, la Monumentul Eroilor-Şprenghi, de la ora 12, se va desfăşura un ceremonial militar şi religios.

Prefectura, alături de Garnizoana Braşov, îi invită pe oameni să ia parte la manifestarea la care vor fi prezenţi reprezentanţi ai Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” şi autorităţi judeţene şi locale.

Vor fi rostite alocuţiuni referitoare la însemnătatea Zilei Eroilor, vor fi depuse coroane şi jerbe de flori şi va avea loc o defilare a gărzii de onoare.

În plus, Asociaţia Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşii Eroilor „Braşov-Decembrie 1989” îi invită pe braşoveni la Cimitirul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, tot la ora 12, unde va avea loc un ceremonial religios și o depunere de coroane, în cinstea Eroilor Martiri căzuţi în Revoluţia Română din Decembrie 1989.