Se poate considera că elicopterul a fost inventat de inginerul francez Paul Cornu. Acesta a reuşit, pe 13 noiembrie 1907, primul zbor din lume cu un elicopter, ce cântărea 260 de kilograme şi s-a menţinut în aer timp de 20 de secunde, la o înălţime de 30 de centimetri deasupra Pământului, după care s-a prăbuşit.

   Probabil îi mră pe mulți faptul că numele „inventatorului francez” Paul Cornu nu sună deloc franţuzesc. Și asta pentru că temerarul inginer avea origine română!

   Paul Cornu şi-a înscris numele în galeria inventatorilor care au contribuit la dezvoltarea elicopterului, aşa cum îl ştim noi azi, fiind convins că acest aparat ar fi mult mai util decât avionul.

     Paul Cornu s-a născut pe 15 iunie 1881, în Glos la Ferriere, Franţa, într-o familie cu 13 copii şi cu origini româneşti – chiar dacă mai toate sursele îl menţionează ca „inginer francez”.

   Tatăl său avea o companie de transport, iar Paul a început să îl ajute cu afacerea încă din copilărie, în condiţiile în care toţi fraţii munceau ca să contribuie la bunăstarea familiei. Şi tatăl avea multe idei creative, dar şi-a dat seama imediat că fiul îl întrecea cu mult, atât în ceea ce priveşte talentul la desen, cât şi ideile originale. Nu doar că i-a încurajat aceste talente, dar şi-a schimbat total afacerea, într-un atelier de biciclete şi tot felul de mecanisme – terenul perfect pe care Paul a putut să îşi dezvolte primele invenţii.

     La vârsta de 24 de ani, Paul Cornu a realizat un model iniţial de elicopter, care cântărea 13 kilograme şi avea două rotoare, aşezate de o parte şi de alta a cadrului de metal care adăpostea un motor minuscul, de doi cai putere. El a şi făcut o demonstraţie cu acest model, în faţa mai multor curioşi, iar aparatul a făcut câteva ture prin aer, ceea ce l-a convins pe Cornu că era pe drumul cel bun.

     După primele experimente reuşite, Paul Cornu a căpătat încredere, astfel că a început, în 1906, să construiască un aparat de zbor mai mare, finanţat din donaţiile celor care îl susţineau. Migălea singur, astfel că lucrările înaintau greu, iar elicopterul a fost gata abia în 1907. Avea un cadru în formă de V şi un motor Antoinette de 24 CP, plus un loc pentru pilot.

     În total, elicopterul cântărea 260 de kilograme (cu tot cu pilot), ceea ce s-a dovedit prea mult pentru puterea mică a motorului. Nici cureaua de transmisie nu funcţiona aşa cum ar fi vrut inventatorul; era lungă de 22 de metri şi ar fi trebuit să lege motorul de cei doi scripeţi care susţineau elicele, situate de o parte şi de alta a structurii.

     Cu toate acestea, Paul Cornu a rămas în istorie pentru că a reuşit să se ridice în aer cu aparatul său imperfect, pe 13 noiembrie 1907. S-a ridicat doar 30 de centimetri de la pământ şi a rămas în aer doar 20 de secunde, dar a fost pentru prima dată când se ridica în aer un elicopter, condus şi controlat de un pilot.

   Răuvoitorii l-au ironizat pe inventator şi i-au numit aparatul „bicicletă zburătoare”, făcând aluzie la afacerea familiei – atelierul de confecţionat şi reparat biciclete. Corpul maşinăriei construite de Cornu semăna, într-adevăr, cu o cabrioletă cu patru roţi, astfel că ironia le-a fost la îndemână.
În ciuda tuturor, Paul Cornu şi-a câştigat locul în rândul pionierilor aviaţiei.

     Istoria elicopterului începuse, de fapt, mult mai devreme, la începutul anilor 1480, când Leonardo da Vinci a desenat o maşinărie care a fost descrisă ca un „şurub aerian”. Notiţele sale arată că da Vinci a construit mai multe modele de dimensiuni reduse, dar aparatele sale se roteau deodată cu rotorul, problemă pe care nu a reuşit să o rezolve. Odată cu trecerea anilor şi cu progresul ştiinţei, inventatorii au continuat să încerce să dezvolte un aparat capabil să zboare pe verticală.

   Tocmai avantajele elicopterului faţă de avion, respectiv capacitatea de a decola şi de a ateriza în spaţii limitate, au îngreunat dezvoltarea sa, deoarece, din punct de vedere tehnic, a fost nevoie de câteva soluţii ingenioase, care au fost create în timp, în urma eforturilor mai multor inventatori.

    Toţi s-au lovit de aceeaşi problemă: găsirea unui motor care să poată învârti o elice suficient de rapid pentru a crea „portanţa” sau forţa verticală, care să ridice aparatul de la sol.

   Un aparat practic a fost creat abia în anii 1930, de Igor Sikorsky, al cărui nume a devenit sinonim cu elicopterele. Abia în anul 1939, după multe studii și încercări, Sikorsky a reuşit să dezvolte mica elice anticuplu instalată în vârful cozii, care a dus, în sfârşit, la un aparat complet funcţional, stabil şi uşor de manevrat.