Duminică, 2 aprilie, de la ora 11, copiii sunt aşteptaţi, la Centrul Cultural Reduta, la un spectacol susţinut de Robert Tudor, „Magia copilăriei”. Este un spectacol interactiv de magie pentru copii, cu apariţii neaşteptate de culori, iepuri şi porumbei.

 

De asemenea, seara, de la ora 19, adulții sunt aşteptaţi la Centrul Cultural Reduta, la concertul de muzică sacră susţinut de Cvintetul Anatoly, „Te slăvesc pe Tine, Părinte!”. Concertul este parte integrantă a Festivalului „Gloria Domini” – Braşovul Pascal. Evenimentul îşi propune să promoveze valorile culturale şi de patrimoniu ale orașului, monumentele şi obiectivele culturale specifice Ţării Bârsei.

 

Biletele la concert se pot achiziţiona de la Centrul Cultural Reduta, costul acestora fiind între 10 și 15 lei.