Primăria Brașov și Poliția Locală continuă activitatea de ridicare a mașinilor abandonate, deși numărul brașovenilor care își depozitează ,,rablele” pe domeniul public a mai scăzut. Deși tot mai mulți proprietari de ,,rable” preferă să le ia de pe domeniul public, în momentul în care sunt somați, pentru a evita plata taxelor pentru recuperarea mașinii, există, încă, brașoveni care speră ca Municipalitatea să uite de aceste mașini și le lasă în continuare pe domeniul public.


În toate aceste cazuri, după ce s-au îndeplinit toate etapele de somare și informare, primarul dispune ridicarea mașinilor de pe domeniul public și depozitarea acestora pentru 30 de zile, după care mașinile nerevendicate sunt valorificate, banii ajungând în bugetul local.


Astăzi, a fost atins un număr record de astfel de vehicule ridicate de pe domeniul public într-o singură zi, 10 autoturisme au fost ridicate din mai multe cartiere ale orașului. Majoritatea acestor mașini - șapte - sunt înmatriculate în județul Brașov, dar există și două mașini înmatriculate în Galați și una în Călărași. Mărcile celor zece vehicule ridicate astăzi sunt diverse, de la Dacia 1410 la Volkswagen Passat, Ford Mondeo sau Ford C Max.


"Este un record din punctul acesta de vedere. Nu prea ne bucurăm pentru el, dar trebuie să le ridicăm. Numărul de mașini abandonate putem spune că rămâne aproape constant, dar numărul celor ridicate de către proprietari în urma sesizărilor a crescut considerabil. Cetățenii au început să înțeleagă că mașinile care nu sunt în stare de circulație sau nu au acte suficiente pentru a putea circula pe drumurile publice nu mai au ce căuta pe domeniul public. Și atunci, ori în urma somațiilor, ori în urma acțiunilor noastre au început să și le ridice singuri. Balanța este mult mai ridicată de data asta în favoarea celor care și le ridică singuri de pe domeniul public fără intervenția Primăriei”, a precizat Radu Pascu, inspector Direcția Tehnică.


Dacă în 2020, aproape 60% dintre mașinile identificate ca abandonate pe domeniul public au fost ridicate de firma cu care Primăria Brașov are contract pentru asigurarea acestui serviciu, în 2021, acest raport s-a inversat, astfel, peste 60% dintre mașinile identificate ca abandonate au fost ridicate de pe domeniul public de către proprietari.


Procedura ridicării autovehiculelor abandonate pe domeniul public este plină de formalități și etape obligatorii care trebuie parcurse, pornind de la sesizarea cetățenilor sau polițiștilor locali privind existența acestor vehicule, identificarea mașinilor, identificarea proprietarului, notificarea acestuia pentru a-și recupera singur mașina și, în cele din urmă, emiterea unei dispoziții de primar în baza căreia se face ridicarea autovehiculului și depozitarea lui într-un spațiu special amenajat, de unde, în cele din urmă, dacă vehiculul nu este recuperat de proprietar, acesta ajunge la fier vechi.


"Mașinile abandonate pe domeniul public sunt identificate fie de polițiști locali, în urma controalelor pe teren, fie vin sesizări de la cetățeni, telefonic, prin dispecerat, sau în scris. Pentru cei care își depozitează mașinile pe domeniul public ar fi util să cunoască prevederile legale. Orice vehicul care stă de mai mult de șase luni pe domeniul public și nu îndeplinește condițiile tehnice de a circula pe drumurile publice, al cărui proprietar este cunoscut, este vehicul abandonat. În cazul în care cei care le lasă pe domeniul public le iau plăcuțele de înmatriculare sau alte însemne oficiale, acestea intră în categoria vehiculelor fără stăpân. Acest lucru, între ghilimele, ne ajută pe noi, pentru că le putem ridica mai ușor de pe domeniul public”, a explicat polițistul local Ionuț Budihoi.


În cazul în care dispoziția de primar este emisă, iar mașina este ridicată de către Primărie, apoi depozitată de municipalitate, proprietarul își mai poate recupera vehiculul doar dacă achită cheltuielile de ridicare, expertizare, transport, depozitare și pază. Aceste cheltuieli sunt de aproximativ 650 de lei dacă mașina este recuperată în prima zi de depozitare, aproximativ 700 de lei dacă este recuperată după o săptămână sau 821 de lei dacă este recuperată înainte de a fi dusă la casare, adică după 30 de zile. Condiția este însă ca acesta să nu o depoziteze din nou pe domeniul public, ci fie să o valorifice, fie să o depoziteze pe o proprietate privată.


În acest moment alte 20 de mașini abandonate sau fără stăpân sunt în diferite faze procedurale pentru ridicarea lor.