Sari la conținut

Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vîntu au fost reţinuţi pentru 24 de ore, luni, de procurorii care vor cere arestarea lor preventivă pentru delapidarea Petrom Service SA şi spălare de bani. Ei sunt acuzaţi că au adus un prejudiciu companiei de peste 83 de milioane de euro. În acest dosar a mai fost reţinut şi omul de afaceri Octavian Ţurcan.

Probele administrate în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, au relevat faptul că falimentarea controlată a Petrom Service a dus la prejudicierea societăţii cu suma de 83.163.165 de euro şi afectarea a 72.000 membri ai Asociaţiei Salariaţilor, care, în calitate de acţionari minoritari, nu au mai putut încasa dividendele, datorită activităţilor frauduloase de diminuare semnificativă a valorii acţiunilor.
Probatoriul administrat a arătat că falimentarea controlată a Petrom Service a produs, indirect, prejudicierea bugetului de stat cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro. Sorin Ovidiu Vântu a mai fost reţinut, la începutul anului, şi în dosarul FNI în care este acuzat de favorizarea infractorului. (L.A.)

Comentarii

Ultimă oră