Sari la conținut
vine-iarna

Încet dar sigur iarna îşi va face simţită prezenţa. Datele meteo ne arată că sezonul rece nu mai aşteaptă şi îşi va intra în drepturi. Vremea uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă se va mai menţine doar pentru câteva zile, după care se va răci accentuat. La munte, spun meteorologii, precipitaţiile slabe cantitativ se vor transforma treptat în ninsori.

În Transilvania ne vom mai putea bucura de maxime diurne cuprinse între 10 şi 12 grade Celsius doar pentru câteva zile. După data de 20 noiembrie temperaturile vor scădea şi vor ajunge la valori normale pentru acestă perioadă. Tot după această dată precipitaţiile deşi nu însemnate cantitativ vor deveni mixte şi treptat se vor transforma în ninsori. Aceeaşi prognoză este valabilă şi pentru zona montană.

Conform prognozei specialiştilor, la munte, până în data de 20 noiembrie regimul termic se va menţine peste cel climatologic normal pentru această perioadă şi vom avea maxime cuprinse între 4 şi 7 grade şi minine între 0 şi 2 grade Celsius. Abia după data de 20 noiembrie vremea se va răci accentuat şi vor predomina ninsorile.

Comentarii

Ultimă oră