Sari la conținut

Prima caniculă din acest an începe să cuprindă România, atenţionează meteorologii. Dacă marţi temperaturile nu trec de 32 de grade Celsius, la sfârşitul săptămânii s-ar putea să avem maxime de 35-36 de grade. Aceste temperaturi se vor atinge, cel mai probabil, în sudul şi sud-estul ţării şi în Lunca Dunării, spun meteorologii. Cu alte cuvinte, vara caniculară ne bate la uşă cu insistenţă, aducându-ne la amiază valori termice între 24 şi 32 de grade Celsius pe care le vom simţi din plin mai ales că nori nu se prea arată, iar vântul abia dacă adie. Iar dacă azi e cald, meteorologii ne anunţă că se încălzeşte pe zi ce trece. În prezent, la nivelul Europei, România este în centrul unei mase de aer cald, care devine din ce în ce mai accentuată către sfârşitul săptămânii.

Comentarii

Ultimă oră