Cireşele sunt, în acest moment, „vedetele” în pieţele braşovene. Chiar dacă preţul lor diferă de la o piaţă la alta, tot sunt printre cele mai scumpe produse de pe tarabă.

    Sunt de import, pentru că pe majoritatea etichetelor cu preţurile se specifică faptul că sunt aduse din Grecia. Cel mai scump kilogram de cireşe se dă la Piaţa Star, cu 50 de lei. Sunt însă şi comercianţi care au mai „lăsat” marfa la 40 de lei kilogramul. Nici măcar ele, însă, nu îi tentează pe cumpărători.

  De cealaltă parte, însă, cireşele din Piaţa Dacia – tot de import şi ele, se dau mai ieftin – cu 20 de lei kilogramul. Şi se vând oricum mai bine decât la Star, deşi chiar şi comercianţii recunosc că „rar vin să cumpere”.

 Cei care cumpără, totuşi, iau o cantitate mai mică. „Am luat, dar sigur că aştept şi cireşele româneşti”, a mărturisit un cumpărător.

   Preţul cireşelor este de aşteptat să scadă spre sfârşitul lunii, când în pieţe ar trebui să fie aduse cele româneşti.