Sari la conținut
vatra-amenzi-de-jumatate-de-milliard-de-lei

500 de mii de lei. Aceasta este valoarea contravenţiilor aplicate de poliţiştii braşoveni de la Serviciul de Investigare a Fraudelor în cadrul programului ,,VATRA”. Oamenii legii au controlat, timp de două săptămâni, peste 600 de societăți comerciale din domeniul panificaţiei, persoane fizice, dar și maşini de transport. În urma verificărilor s-au aplicat 640 de amenzi în valoare totală de o jumătate de million de lei. De asemenea, a fost confiscată suma de 24 de mii de lei și s-au indisponibilizat două autoturisme. Totodată, polițiștii au identificat societăți  comerciale care nu aveau punctele de lucru declarate în locațiile verificate, dar şi depozite de cereale pentru care nu erau emise autorizații de funcționare și depozitare sau care comercializau cereale fără  documente legale de proveniență. În aceste cazuri polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 13 mii de lei și au indisponibilizat cantitatea de 170 de mii de kilograme de grău în valoare de aproape 110 mii de lei, măsură dispusă până la obținerea documentelor prevăzute de lege.

Comentarii

Ultimă oră