Surse din Occident ne-au transmis că o parte a celui existent la Biserica Neagră din Braşov este deja spre vânzare pe piaţa neagră din Europa. În An de Centenar, Serviciile Secrete ale României ar trebui să fie în alertă.

Grupul de istorici şi oameni de artă cu care am discutat cu privire la conturarea acestui articol - academician Alexandru Surdu, prof. univ. dr. Ionaş Alexandru, prof. univ. dr. Saon Stelian, prof. univ. dr. Ioan Vlad, prof. dr. Liviu Pandele, prof. de istorie Arnold Ungar, scriitorul Mircea Brenciu, precum şi pictorul Gabi Stan - a pus cap la cap informaţii din mediul intern şi internaţional, iar documentele adunate au dus la pertinenta concluzie că veşmântul de ceremonie cu care era drapat calul pe care Mihai Viteazul a intrat în Alba-Iulia este prin simbolistica lui şi rolul pe care îl are un obiect de mare valoare şi însemnătate pentru Naţiunea Română şi pentru a fi expus în Anul Centenar. Acesta se găseşte în Biserica Neagră din Braşov.

Mai exact, în perioada anilor 1595 – 1599, Mihai Viteazul şi Braşovul au fost legaţi prin activităţi de mare amplitudine şi importanţă pentru istoria românilor. Braşovul se leagă într-un fel sau altul de momentele de vârf ale acţiunii unificatoare a lui Mihai Viteazul. La declanşarea campaniei din 1599, oastea lui Mihai Viteazul a trecut prin Ţara Bârsei şi a poposit în tabără la Prejmer şi apoi între Cristian şi Ghimbav, unde i-a primit pe reprezentanţii Braşovului făcându-i jurământ de credinţă prin Protopopul Mihai de la Biserica Sfântul Nicolae.    

La 1 martie 1600, Mihai Viteazul îşi face intrarea triumfală în Braşov dinspre Făgăraş prin actuala zonă a Bartolomeului. Este cazat pe strada Gheorghe Bariţiu nr. 6 (sursă: istoricul german G. Nussbacher), iar Braşovul devine în perioada 1 – 16 martie centrul unificat al României la acel moment. O parte a celor 600 de militari cavalerişti şi infanterişti este găzduită în oraş, iar o altă parte a acestora pe platoul de deasupra Cristianului, la intrare în Braşov. La data de 12 martie 1600, domnitorul Mihai Viteazul a convocat Dieta Transilvaniei la Braşov , fiind prima, singura şi unica întâlnire de la Braşov a Dietei din toată istoria acesteia. La Braşov, pe 7 martie 1600, Mihai Viteazul confirmă vechile libertăţi pentru secuii (descendenţii vechilor daci din teritoriile libere) din Scaunele Ciuc, Gheorgheni şi Caşin care s-au alăturat domnitorului la intrarea acestuia în Transilvania.

Momentul de vârf al guvernării României de la Braşov a lui Mihai Vitezul a fost primirea la 9 martie pe platoul dintre Cristian şi Ghimbav, în fruntea a 4.000 de călăreţi, a trimisului Sultanului Huraim Aga.

Saşii din cetate au prezentat onorul şi i-au întâmpinat pe oaspeţi cu 12 salve de tun. Ţara Bârsei îl primeşte din nou pe Mihai în drumul spre Moldova, când victoria acestuia la 26 mai este salutată cu 12 salve de tun. Mihai Viteazul revine la Braşov prin taberele sale situate între Cristian, Ghimbav, Codlea şi Prejmer în 27 iunie 1600 şi rămâne până la 1 iulie, când pleacă spre Alba-Iulia.

Mihai Viteazu a avut şi are o legătură specială cu Biserica Sf. Nicolae. Între cele două „sejururi” braşovene, 28 februarie – 16 martie şi 17 – 22 iunie 1600, acesta a fost darnic cu biserica făcând frumoase daruri dintre care un „antipendium” sau valtrap – învelitoare din catifea roşie, pe care a avut-o în strana sa de la Biserica Sf. Nicolae, dar şi pe şaua de paradă a calului său cu care a intrat în Alba-Iulia (Al. Surdu op. cit. pag. 69, G. Nusbarcher, op. cit. pag. 123 şi Buletinul Statului Major General şi al Muzeului Naţional Militar, anul III, 1939 - 1940/5/6), precum şi multe alte bunuri care se regăsesc în inventarul Primei Şcoli Româneşti şi în Tezaurul Bisericii Sf. Nicolae.

În anul 1938, în urma unei scrisori a Comandorului Andrei Popovici către Biroul 2 al Statului Major General al Armatei Române, care o declină către Muzeul Militar Naţional se declanşează o investigaţie pentru a obţine o serie de date despre acest important obiect care datează din vremea marelui Domnitor şi care se afla la Biserica Neagră din Braşov, „valtrap” cunoscut astăzi sub numele de antipendium. Cum informaţia primită nu doar preţioasă pentru Armata Română, dar şi pentru România, această informaţie a fost prezentată atât în Consiliul de Conducere al Armatei, dar şi al Muzeului Naţional Militar. Comisia a verificat o serie de documente care confirmă toate aceste elemente de autenticitate şi pe care le redăm pentru istoria naţională a României şi publicul larg după cum urmează:

1. Quellen Zur Geschichte der Stadt Braşov vol. 5, pag. 378
2. Quellen von Simon Czack Braşov, rândurile 33 – 35, în care se spune: „Antipendimiul din catifea de culoare roşie de pe altar a fost luat din Biserica Românească, care fusese aşezat acolo pe un tron sau pe scaun de Mihai Voievod în anul 1600”.
3. Arhitectul Kuhlbrandt în ambele ediţii (cea mare şi cea mică) asupra Monografiei Bisericii Negre vorbeşte despre acest antipendium trecut în inventarul Bisericii Negre.
4. Ca urmare a generozităţii conducătorilor Bisericii Negre de la acele timpuri, Ştadtspharer Dr. Mockel şi Dr. Krummel, s-a putut vedea acest antipendium şi fotografia.
 
Conform anchetei Biroului 2  al Statului Major General al Armatei Române,  Antipendium-ul sau Valtrapul lui Mihai Viteazul a dăinuit până în zilele noastre, dar nu în posesia Bisericii Sf.Nicolae, ci în cea a Bisericii Negre din Braşov. În 1938 Muzeul Militar Naţional era informat de existenţa acestui însemnat obiect şi un specialist, colonelul Ioan Gr. Popescu, a făcut o amănunţită cercetare la faţa locului cu ajutorul istoricului braşovean Candid Muşlea şi a colonelului P. Torineanu, prefectul judeţului Braşov. S-a aflat astfel că în tradiţia populară românească din Şchei se ştia că Mihai Viteazul „se ducea cu mare pompă să se închine şi să mulţumească lui Dumnezeu în Biserica Sf. Nicolae, că a donat Bisericii „valtrapul calului său...extraordinar de frumos lucrat..., brodat cu fir greu de aur”, cu scopul de a acoperi cu el tronul Domnesc din biserică. După uciderea lui Mihai, când la Braşov se săvârşesc multe urgii împotriva românilor, valtrapul a fost luat abuziv de către primarul Braşovului şi dăruit în 1601 Bisericii Negre. Aici a fost folosit ca obiect bisericesc de mare cinste, la slujbele marilor sărbători de peste an, el împodobind amvonul de unde predica preotul.

Tradiţia săsească spunea în 1938 că Mihai Viteazul „a trebuit să fugă din Braşov” şi în fuga sa „a lăsat valtrapul calului său bisericii româneşti din Şcheiu care apoi a fost donat Bisericii Negre”. Important este că în conştiinţa ambelor etnii se recunoaşte că acel valtrap a aparţinut lui Mihai Viteazul. Saşii recunosc şi în culegerea lor de documente („Quellen zur Geschichte der Stadt Braşov”, vol.5,p.378) că „antipendium-ul (faţă de masa) din catifea de culoare roşie de pe altar, a fost luat din biserica românească, care fusese aşezat acolo pe un tron sau scaun de Mihai voievod în anul 1600”. Deci „nu rămâne nici o îndoială asupra originii acestui obiect românesc”, concluzionează colonelul Popescu. El l-a văzut şi l-a fotografiat „o bucată de catifea roşie pătrată în perfecte condiţiuni, şi este brodat cu fire de aur în motive arăbeşti”, cu o broderie „foarte bogată şi fin executată”, în care firele de aur şi-au menţinut luciul. Pe margini era realizată o dantelă tot din fir de aur „de o remarcabilă frumuseţe şi fineţe”. Muzeograful militar mai constată că obiectule este doar pe jumătate, de 1,45/0,62m, deci fusese rupt şi cealaltă parte dispăruse. El a fost reparat destul de rudimentar şi cusut pe o latură pe o alta bucată de catifea tot roşie de dimensiune 1,70/1,40m. operaţiunea s-a făcut la 1695 de către Martha Abra(ham), ne spune o inscripţie cusută pe o margine a noii bucăţi de catifea, la comanda conducerii Bisericii Negre, care a constatat că valtrapul se distrugea şi trebuia salvat.

Cercetarea şi articolul colonelului Popescu, după ce reafirmă că „provenienţa sa este bine stabilită” şi că valtrapul este „de mare însemnătate...pentru noi românii”, îşi exprimă crezul „că administraţia Bisericii Negre ar face un act de netăgăduită importanţă, de o impresionantă delicateţe, dăruind  acest obiect Muzeului Militar, care s-ar oferi să-l păstreze tot atât de bine ca şi Biserica Neagră” şi în plus muzeul ar realiza o replică cu aceleaşi materiale care să fie folosită de saşi în acelaşi scop în care folosesc acel obiect voievodal „de care se leagă sufletul întregii naţiuni române”. (Colonel Popescu Gr. Ioan, „Valtrapul lui Mihai Viteazul de la Braşov”, în „Buletinul Muzeului Militar Naţional”, nr. 56, 1939-1940, p.104-106)

Publicaţiile braşovene, Bună Ziua Braşov, News Braşov şi Transilvania News, sunt cele care dau în premieră imagini cu fotografia acestui antipendium atât de important pentru naţiunea română în Anul Centenar.
 
Comunitatea academică mai sus menţionată - academician Alexandru Surdu, prof. univ. dr. Ionaş Alexandru, prof. univ. dr. Saon Stelian, prof. istoric Ioan Vlad, prof. dr. Liviu Pandele, prof. de istorie Arnold Ungar, precum şi scriitorul Mircea Brenciu - mulţumeşte comunităţii germane că de-a lungul timpului a păstrat acest obiect nu atât de important valoric, cât simbolic pentru naţiunea română în interiorul Bisericii Negre şi, acum, în Anul Centenar, aşa cum de altfel au afirmat şi preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, cât şi preşedintele Forumului Democrat German,  Paul-Jürgen Porr, că comunitatea germană, saşii din România, va fi alături de naţiunea română, prin gesturi şi fapte, iar administraţia Bisericii Negre va face un act de netăgăduită importanţă şi impresionantă delicateţe pentru istoria naţională a României, dăruind acest obiect Primei Şcoli Româneşti şi, de asemenea, în conlucrare cu autorităţile româneşti din zonele unde a poposit Mihai Viteazul se organizeze circuite muzeale în Anul Centenar, cheltuielile urmând a fi suportate de către entităţile juridice mai sus reprezentate.

Am un respect deosebit faţă de Johannes Honterus, savantul de talie europeană, generatorul de Renaştere şi la Braşov, cel care a dat oraşului Braşov tradiţia, cultura, dar şi învăţământul. Am un respect deosebit faţă de viziunea «dacică» a lui Honterus, pentru că în cea mai importantă lucrare a sa «Cosmografia Braşov1542» vorbeşte despre civlizaţia Daciei. Respect pentru că Honterus la Bassel în Elveţia a menţionat din nou Ţările Române «Moldaviae Terminus» şi «Valachiae Pars». Am un respect deosebit pentru cel pe care maghiarii îl numeau admirativ Honterus - Varro Dacicus, aluzie la opera acestuia multilaterală. Sunt la fel de recunoscător preotului Stephan Ludwic Roth care în lucrările sale numea limba română, limba tainică a ţării, recunoscând că românii formează majoritatea populaţiei din Ardeal şi care s-a ridicat în apărarea limbii române, în 1842, în cadrul Dietei Maghiare de la Cluj. Aş vrea să am acelaşi respect şi faţă de urmaşii lor de astăzi, prin reglementarea situaţiei valtrapului lui Mihai Viteazul, iar peste timp, să putem să spunem, aşa cum declara şi profesorul de istorie Arnold Ungar, cât şi preşedintele FDGR, în cadrul conventului de la Sibiu, al reprezentanţilor comunităţii germane, «noi nu ne-am trădat şi nu ne trădăm memoria înaintaşilor noştri şi suntem alături de naţiunea română, aşa cum au făcut-o bunicii şi bunicilor noştri recunoscând actul Unirii de la 1918. Şi să recunoaştem cu toţii, indiferent de etnia sau religia din care facem parte, România ca stat naţional, unitar şi indivizibil»”, a declarat preşedintele Casei de Comerţ Balcanice, prof. dr. Liviu Pandele.