"Am avut un accident la schi, în Poiana Braşov. Eram împreună cu amicii mei şi cu familia. Nu am schiat că nu am avut curaj. Atunci am văzut un derdeluş şi am vrut să îmi aduc aminte de copilărie. Am zbierat la toţi să se ia după mine, dar apoi am căzut şi m-am trezit la poalele muntelui. Am dat cu faţa de gheaţă şi m-am lovit la pomete. M-am ridicat pe picioarele mele, dar mă cam durea capul. Atunci am fost leu şi am zis că nu am nimic, dar după două zile mi s-a umflat toată faţa. Când mă întreba lumea ce am păţit, le-am spus că m-a bătut nevasta.", a povestit Vali Vijelie la Antena 1.
Fii primul care posteaza un comentariu la articolul Vali Vijelie, cu faţa umflată după un weekend în Poiana Braşov.
Nume
Comentariu