Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, propune, prin intermediul unor scrisori deschise, reluarea dezbaterilor pe tema modificărilor ce trebuie aduse Codului Penal şi de Procedură Penală, ca urmare a criticilor din Raportul MCV la adresa Parlamentului. În scrisoarea adresată preşedintelui Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă, Zgonea propune „reluarea cu celeritate – odată cu începerea noii sesiuni parlamentare”, a dezbaterilor de pe marginea modificărilor care trebuie aduce Codului Penal şi de Procedură Penală, „cu participarea tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniu – Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Jusţiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Jusţiţie”. Valeriu Zgonea apreciază în scrisoarea transmisă preşedintelui Comisiei Juridice că stablirea unui calendar „în maximum zece zile, cu termene clare şi ferme care să fie prezentat în cadrul BP al Camerei Deputaţilor şi însuşit de către toate partidele politice parlamentare va contribui la accelerarea adoptării unui pachet legislativ coerent, în consens cu toţi actorii implicaţi şi cu respectarea deciziilor Curţii Constituţionale”. Preşedintele Camerei Deputaţilor reaminteşte, că modificarea Codului Penal şi de Procedură Penală a fost „angajamentul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi încă din prima sesiune parlamentară a anului trecut, obiectiv care însă nu a mai fost pus în aplicare şi a atras mai multe critici la adresa Parlamentului în ultimul raport MCV”.
Sursa www.stiri.tvr.ro