Sari la conținut
usl-va-vindeca-romania

"În ultimii ani, sănătatea a fost  bătaie de joc în Guvernarea PDL”  declară dr. Marius Neculoiu, candidat USL pentru un Senat, în Colegiul 4 (Astra- Bartolomeu).
“PDL a făcut mari greșeli. În primul rând în ce privește resursa umană. Spitalele publice au rămas văduvite de personal. Tăind salariile,  medicii au plecat fie la privat, fie în străinătate. Prima măsură pe care o va lua guvernarea USL va fi cea a salarizării personalului medical. Nu e posbil că statul să cheltuiască bani pentru formarea lor și tinerii să nu poată profesa din cauza unor salarii de mizere. Mă refer în special la rezidenți. Îi iau cei din țările dezvoltate, care profită de ei. Noi trebuie să facem eforturi. Vom adapta legislația să corectăm greșelile pe care le-a făcut PDL. PDL a îmbolnăvit România prin măsurile austere pe care le-au luat, USL are misiunea să vindece România." a adăugat dr Marius Neculoiu, candidat USL pentru un Senat în Colegiul 4 (Astra- Bartolomeu).  
Să nu uităm că tot  PDL a închis spitale, luându-le oamenilor dreptul de avea acces la servicii medicale în apropiere de casă. Sau le-a tăiat pensiile şi bolnavii nu au mai putut să-şi cumpere medicamente. Toate aceste nedreptăţi vor fi reparate prin noua lege a Sănătăţii, spune dr. Neculoiu.
Braşovul are nevoie de un spital clinic universitar. Un alt proiect pe care Marius Neculoiu îl va sprijini, din Parlament, este construirea unui spital clinic universitar la Braşov.  "Spitalele din Brașov au fost construite înainte de 1974 și atunci nu aveam facultate de Medicină. Aceste spitale nu au spații didactice pentru actualii studenți brașoveni. De aceea trebuie să avem un spital clinic universitar. În plus, actualul Spital județean nu poate acoperi toate specialitățile care au nevoie de urgență. Din cauza faptului că  nu încap în spital decât 450 de paturi. Și nu se acoperă toate specialitățile. Ca atare, sunt situații în care bolnavii aduși la UPU au nevoie de asistenţă de la alte spitale. În viitorul spital clinic universitar se vor acoperi atât nevoile de învățământ, cât și de sănătate pentru brașoveni" precizează Neculoiu.
"Parlamentul României are nevoie de profesioniști în toate domeniile de activitate, dacă vrem să facem legi bune. Acesta e motivul pentru care vreau să fiu parlamentar. Să contribui la legislația din domeniul sănătății. Ca aceasta să fie pusă în slujba bolnavilor, a omului de rând. Din păcate, în România, în ultimii ani, cetățeanul nu a fost în centrul atenției guvernării. Braşoveni, veniţi duminică în număr cât mai mare la vot, ca să  avem un viitor mai bun" a concluzionat medicul Marius Neculoiu.

Comentarii

Ultimă oră