1 Martie înseamnă, pentru Universitatea Transilvania şi ziua instituţiei.

  O aniversare care a ajuns la al 8-lea an consecutiv şi la fel ca în anii trecuţi, este marcată printr-o serie de evenimente pregătite de fiecare dintre cele 18 facultăţi al Universităţii.

   Programul aniversar a început din 24 februarie şi se va încheia în 6 martie 2020.

    Aşa cum ne-a obişnuit, Universitatea a programat chiar în 1 martie, un Concert eveniment susţinut de Orchestra de Cameră a Universităţii Transilvania – singura de acest fel din universităţile din ţară.

    Sub bagheta dirijorului Traian Ichim au concertat, la start de primăvară, soliştii Radu Ropotan-vioară şi Szőcs Botond – pian, iar agenda serii a cuprins lucrări din Antonio Vivaldi şi Serghei Rahmaninov.

   Tot ieri, Mediateca Norbert Detaeye i-a invitat pe braşoveni la un mic concert de primăvară susţinut de TRIO PRIMAVERA, apoi la o lansare a cărţii bilingve „Clădirea Rectoratului. Context istoric şi repere ale restaurării”. A mai fost lansată şi mascota Etnovember 2020. Tot pe 1 martie 2020, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare, au avut loc prezentarea unei maşini electrice şi a uneia electro-hidraulice.

    Sărbătoarea continuă, astăzi, 2 martie 2020 cu tradiţionalul deja eveniment al Facultăţii de Litere - „Literatura iese în oraş”. Este vorba despre un program de lecturi publice de poezie, proză şi dramaturgie ale studenţilor, absolvenţilor şi profesorilor, eveniment care se va desfăşura în mai multe librării din centrul oraşului.

    Pe parcursul întregii zile la Centrul Multicultural poate fi vizitată expoziţia „AIVA. Semne de apă”.

    Programul complet al manifestărilor dedicate Zilei Universităţii este disponibil pe site-ul Universităţii la adresa: unitbv.ro.

Pe parcursul acestei săptămâni, vor fi ateliere, workshopuri tematice, seminarii, cursuri, simpozioane, dezbateri, expoziţii, concursuri şi spectacole.

      „Ne propunem ca în continuare comunitatea academică a universităţii noastre să fie o prezenţă activă în regiune nu numai în promovarea valorilor educaţionale europene şi universale, dar şi în implicarea în dezvoltarea de activităţi economice, socio-culturale, reprezentând una din instituţiile emblematice ale Braşovului”, a precizat prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universităţii Transilvania din Braşov.