Un turist american a decedat, miercuri, în Masivul Bucegi.
Acesta făcea parte dintr-un grup de 3 persoane, doi americani și un neozeelandez, care, miercuri dimineața, s-au lansat în zbor cu parapanta de la Crucea Caraiman spre staţiunea Buşteni.
Unul dintre cetăţenii americani s-a lansat ultimul dar, din cauza curenţilor de aer, nu a mai ajuns la destinaţie, dispariţia lui fiind sesizată de însoţitorii săi la 112.
La acţiunea de căutare au participat salvamontişti, jandarmi montani şi pompieri militari.
Turistul american a fost localizat cu ajutorul unui elicopter în apropierea Crucii Caraiman dar, la momentul sosirii echipajelor de salvare, în zona în care se afla, turistul era decedat, înfășurat în parapantă.