Un brașovean de 37 ani, care conducea sâmbătă, în jurul orei 13.30, un autoturism sub influența băuturilor alcoolice pe strada Băilor din Brașov, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat șase mașini parcate.
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime. Când au ajuns la locul accidentului, polițiștii l-au testat cu apartaul etilotest, care a înregistrat o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la Spitalul Județean Brașov în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei și este cercetat în stare de libertate, pentru infracțiune la Legea Circulației.
Un șofer beat a făcut praf șase mașini în Brașov