Sari la conținut

Un șagunist a obținut medalia de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică

un-sagunist-a-obtinut-medalia-de-argint-la-olimpiada-balcanica-de-matematica

România a obtinut șase medalii la Olimpiada Balcanică de Matematică. Una dintre ele, îi aparține unui elev din Brașov - Dragoș Manea de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov

În perioada 2–7 mai 2017 s-a desfăşurat în Ohrid, Macedonia, a 34-a Olimpiadă Balcanică de Matematică (BMO 2017). Elevii români au obținut rezultate foarte bune: o medalie de aur, două de argint și trei de bronz.

Olimpiadă Balcanică de Matematică este o competiţie anuală la care participă elevi de liceu (până la șase elevi din fiecare țară), cu vârsta până în douăzeci de ani. Își propune încurajarea relațiilor de prietenie între elevii și profesorii din țările participante, stimularea şi dezvoltarea elevilor talentați la matematică şi crearea de oportunități pentru schimbul de informații cu privire la programele școlare și practicile din ţările membre. De asemenea, BMO contribuie la dobândirea de experiență și pregătirea pentru Olimpiada Internaţională de Matematică (IMO).

La Olimpiadă Balcanică de Matematică 2017 au participat echipe din Albania, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Cipru, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei A, Grecia, Muntenegru, Republica Moldova, România, Serbia şi Turcia (ca țări membre) precum şi echipe din Arabia Saudită, Azerbaijan, Italia, Kazakhstan, Kârgâzstan, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei B, Turkmenistan, Marea Britanie și Qatar (ca țări invitate).

Competiția a presupus rezolvarea de către fiecare participant, în cel mult patru ore şi treizeci de minute, a patru probleme de geometrie, teoria numerelor, combinatorică şi algebră.

Elevii români au fost la înălțime în cadrul competiției și au obţinut următoarele rezultate:

Medalie de aur: Ciprian-Mircea Bonciocat (40 de puncte, punctaj maxim) de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti.


  Medalii de argint: Mihnea-Gabriel Doica (31 de puncte) de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București și Dragoș Manea (31 de puncte) de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov.


  Medalii de bronz: Mihnea-Andrei Ocian (30 de puncte) de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti, Theodor-Mihai Iliant (28 de puncte) de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanța și Antonie Ciocan (22 de puncte) de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București.

Delegaţia României a fost condusă de conf. univ. dr. Cătălin Gherghe de la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti şi însoţită de conf. dr. Mihai Chiş de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Vest din Timișoara.

Etapele Olimpiadei de Matematică din România şi străinătate sunt susţinute de Ministerul Educaţiei Naționale. Antrenarea lotului României şi participarea acestuia la Olimpiada Balcanică de Matematică a fost făcută în parteneriat cu Societatea de Ştiinţe Matematice din Romania, cu sprijinul sponsorilor principali, tradiţionali.

.......................................................................................................................

Societatea de Științe Matematice din România este una dintre cele mai vechi organizații profesionale din România și una din cele mai vechi societăți de matematică din Europa. Scopurile Societății sunt promovarea și răspândirea cunoștințelor matematice, îndrumarea și sprijinirea cercetărilor originale din această ramură de știință, cultivarea în rândurile tinerilor a interesului pentru matematică. Societatea de Științe Matematice din România a fost inițiatoarea primei Olimpiade Naționale de Matematică în anul 1950 și a primei Olimpiade Internaționale de Matematică în anul 1959.

Comentarii

Ultimă oră