Olimpia CSU Brașov a câștigat primul joc cu Phoenix Galați din primul tur al play-off-ului Ligii Naționale de baschet feminin. În Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, „olimpicele” s-au impus cu scorul de 78-75 (19-21, 20-18, 22-17, 17-19), la capătul unui joc extrem de echilibrat. Gălățencele au încercat să surprindă echipa de sub Tâmpa cu un joc rapid atat pe faza ofensivă cât și defensiv. „Olimpicele” au fost surprinse pe tranziția defensivă și echipa de la Dunăre a marcat foarte multe puncte ușoare. Cu toate astea, fetele pregătite de Dan Calancea au fost ținute în viață de incursiunile coordonatorului Jane Sharpe și de precizia aruncărilor de la distanță ale Gabrielei Irimia. S-a mers cap la cap până la final, iar brașovencele au reușit să câștige la trei puncte diferență și conduc cu 1-0 în serie.
 
„Ne așteptam la un meci dificil, ținând cont de faptul că în ultimele trei săptămâni nu am avut niciodată mai mult de șapte jucătoare la antrenament. După o pauză atât de lungă e normal ca echipa să nu joace la potențial maxim, dar până la urmă este 1-0 pentru noi și asta e cel mai important. Tranziția noastră defensivă nu a funcționat și am fost surprinși. Nu e normal să primim atâtea puncte ușoare și sperăm să remediem acest lucru până la confruntarea de vineri. La Galați va fi un joc la fel de echilibrat. E posibil să ne impunem și să câștigăm seria, la fel cum se poate să pierdem și să avem un meci decisiv, luni”, a spus tehnicianul „olimpicelor” Dan Calancea.
 
 „Sunt frustrat pentru că simt că am fi putut câștiga astăzi și ar fi trebuit să o facem. Am încercat să jucăm repede și să ne surprindem adversarul. Din păcate banca noastră este foarte scurtă și energia jucătoarelor are anumite limite. Pe final ele au fost mai proaspete și au reușit să câștige. Mă bucur că am reușit să facem un spectacol de bună calitate și că cei prezențoi la sală au văzut un meci foarte bun. Sper ca vineri, la Galați să câștigăm noi”, a declarat Eugenio Rodrigues, antrenorul fetelor de la Phoenix Galați
 
„Nu am făcut cel mai bun meci al nostru, dar este important că am câștigat. Am reușit să revenim după ce am fost conduse și avem 1-0 în această dispută. Sper să câștigăm la Galați și să închidem seria, nu mai vrem un meci trei”, a spus căpitanul Olimpiei, Gabi Irimia.
 
 „A fost un meci foarte bun și foarte echilibrat. Jane Sharpe a fost de neoprit, a jucat extraordinar, iar pick and roll-ul Brașovului a fost foarte bun. Astăzi a câștigat Brașovul, vom vedea ce va fi vineri la Galați. Sper să câștigăm noi și să trimitem seria în jocul decisiv”, ne-a spus la finalul jocului pivotul formației din Galați, Cassandra Rochel.

Pentru brașovence au punctat Sharpe 29 de puncte, Irimia 21 de puncte, Bartee și Pesovic câte  10 puncte fiecare, Dora Ardelean 6 puncte și Ana Ferariu 2 puncte. Meciul al doilea al seriei este programat vineri, la Galați. Dacă va fi nevoie, partida decisivă va avea loc luni sub Tâmpa.