Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează cu privire la apariţia unui nou virus periculos, ce a făcut deja victime în Arabia Saudită şi Qatar. Virusul este similar binecunoscutului SARS, şi din cei şase pacienţi identificaţi până acum, doi au murit. OMS a emis, iniţial, o alertă internaţională la sfârşitul lui septembrie, când avertiza că un virus necunoscut până acum la oameni a infectat un bărbat din Qatar care fusese recent în Arabia Saudită, unde un bărbat a murit în urma aceluiaşi virus. Vineri, 23 noiembrie, OMS a revenit cu o altă alertă, arătând că a înregistrat încă patru cazuri şi încă un pacient a murit. Simptomele includ tuse, respiraţie îngreunată şi febra. Se răspândeşte ca orice alt virus respirator, prin eliberarea de particule virale prin tuse şi strănut, particule care infectează persoanele din apropiere.