Sari la conținut
un-curator-pentru-fiul-lui-cioaca


   Magistraţii piteşteni au stabilit, astăzi, un curator pentru fiul soţilor Cioacă – Ghinescu, Patrik, în dosarul penal în care tatăl băiatului este judecat pentru omor. Avocatul Mihai Ghirmeş, membru în Baroul Argeş, va reprezenta, de acum, interesele minorului. Decizia a fost luată de judecători în baza pevederilor noului Cod Civil. Pentru că avocata lui Cristian Cioacă şi cea a familiei Ghinescu n-au ajuns la un consens, completul din Piteşti a cerut lista cu avocaţii care pot fi numiţi curatori. Documentul conţine 68 de avocaţi. Apoi, judecătorii au cerut celor prezenţi în sala de şedinţă, să pronunţe un număr între 1 şi 68. S-a auzit – 32. Astfel, Mihai Ghirmeş, notat în lista de avocaţi la poziţia 32, a fost numit curator al lui Patrik Cioacă în dosarul în care tatăl copilului este judecat pentru uciderea şi tranşarea Elodiei Ghinescu. Tot astăzi, se aşteaptă şi sentinţa în dosarul penal în care fostul ofiţer de poliţie este judecat pentru că a accesat ilegal mesajele electronice ale soţiei lui, avocata Elodia Ghinescu. Potrivit unei informaţii de ultim moment, Curtea de Apel Braşov a amânat pronunţarea în cazul Cioacă pentru vineri, ora 14.00.  


Comentarii

Ultimă oră