Potrivit unui comunicat de presă al unei companii de servicii de consultanță și audit, în privinţa trecerii contribuţiilor sociale în sarcina angajatului, se remarcă faptul că actul normativ nu prevede caracterul obligatoriu al majorării salariilor brute pentru toţi angajaţii pentru a menţine actualul cuantum al salariului net, ceea ce firma a semnalat deja că nu este posibil din punct de vedere juridic.
Prin urmare, este posibil ca aplicarea acestei măsuri în mod neunitar la nivel naţional să ducă la dezechilibre pe piaţa muncii.
Se are în vedere, de asemenea, şi majorarea salariului minim pe economie de la 1.450 de lei, cât este în prezent, la 1.900 de lei.
Luând în calcul şi trecerea contribuţiilor sociale în sarcina angajatului, aceasta presupune un cost suplimentar pentru angajatori de 120 lei.
Fii primul care posteaza un comentariu la articolul Un angajat plătit cu salariul minim, mai „scump” de la 1 ianuarie .
Nume
Comentariu