Sari la conținut
ultimele-baluri-in-liga-i

Corona Brașov mai are de jucat două meciuri după care își va lua la revedere de la Liga I. Brașovenii vor întâlni în ultimele două etape ale campionatului, două formații extrem de puternice ale Ligii I, Pandurii Târgu Jiu și Petrolul Ploiești. Joi, trupa lui Bona va juca în deplasare la Tîrgu Jiu împotriva Pandurilor. Partida nu are miză pentru niciuna dintre combatante, astfel că se anunță un meci spectaculos. „Am reușit să recuperăm o parte dintre jucătorii care au fost accidentați. Ne așteaptă un meci dificil la Târgu Jiu, dar vom merge acolo să ne jucăm șansa. Vom încerca să ne întoarcem cu punct sau puncte deși va fi foarte greu având în vedere valoarea adversarului. Sper să terminăm cu capul sus aceste ultime două meciuri din Liga I”, a spus tehnicianul Coronei, Dan Bona. După partida de la Târgu Jiu, Coman și compania vor primi pe propriul teren, vizita celor de la Petrolul Ploiești. Chiar dacă a fost transferat pe la toți granzii campionatului, Sergiu Buș ar putea juca în ultima etapă chiar împotriva viitorilor colegi de echipă. Un cotidian central a dezvăluit că atacantul Coronei s-a înțeles cu trupa condusă de Răzvan Lucescu și că din vară va evolua la Ploiești. „Nu știu ce să spun. Am văzut și eu în presă, însă deocamdată nu este nimic semnat. Așteptăm vacanța și atunci vom vedea ce se va întâmpla cu mine”, a spus Sergiu Buș. Partida dintre Pandurii și Corona va avea loc joi, de la ora 18.30, la Târgu Jiu.

Comentarii

Ultimă oră