Sari la conținut

Turişti amendaţi pentru că s-au rătăcit în Piatra Craiului

Patru turişti din Bucureşti şi Ploieşti care s-au rătăcit sâmbătă seară în Masivul Piatra Craiului au fost amendaţi de jandarmi pe motiv că nu au respectat traseul marcat, informează un comunicat al Jandarmeriei.
După ce au sesizat sâmbătă seară la 112, Dispeceratul I.J.J. Braşov că s-au rătăcit,  o echipă formată din patru jandarmi montani din cadrul I.J.J. Braşov şi trei lucrători Salvamont au plecat în căutarea lor. Turiştii au fost găsiţi după cinci ore de căutare, în zona Brâul de Mijloc, un loc foarte greu accesibil pe un traseu montan nemarcat.Nici una dintre cele patru persoane, cu vârste cuprinse între 28 şi 40 de ani, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, toţi patru fiind conduşi în Zărneşti, în siguranţă. Potrivit Jandarmeriei, din cauza nerespectării traseelor marcate şi abaterii de la aceste trasee, cei patru au fost sancţionaţi contravenţional cu două amenzi în valoare de 6.000 de lei şi două avertismente conform legislaţiei în vigoare. (L.A.)

Comentarii

Ultimă oră