Trotuarul de acces de pe bulevardul 15 Noiembrie, pe partea stângă în sensul de mers spre Centrul Civic va fi lărgit, astfel încât să permit accesul mai facil pentru persoane, inclusive în scaune rulante sau cu cărucioare pentru bebeluşi.

     În prezent, lucrările sunt în plină desfăşurare, iar lărgirea trotuarului va atrage şi anularea unor parcări marginale din zonă.

    „Având în vedere că este un trotuar intens tranzitat pe această porţiune din Bulevardul 15 Noiembrie şi că pe el nu încăpeau în acelaşi timp, două persoane care să circule în condiţii decente, s-a luat decizia ca, la reamenajarea carosabilului, cu 4 benzi pe dimensiunile normativelor, spaţiul care va rămâne să fie utilizat pentru lăţirea părţii destinate pietonilor“, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

    Deocamdată, trotuarul de pe partea cu Teatrul „Sică Alexandrescu” este plin de tranşee, însă, Primăria Braşov a anunţat că lucrările se vor termina în scurt timp.

      „După realizarea lucrărilor la reţelele electrice, trebuie refăcut terenul. Având în vedere că se fac aceste lucrări, a fost luată decizia lărgirii trotuarului, dar cu menţinerea celor patru benzi de circulaţie. În aceste condiţii, în funcţie de configuraţia drumului, noul trotuar va avea o lăţime maximă de 2,8 m. Refacerea suprafeţei carosabile se va face din «taxa specială» ce este plătită de reţelişti. Lucrările de lărgire a trotuarului sunt finanţate de municipalitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

      Acesta a spus că lucrările de amenajare a noului trotuar ar urma să se încheie săptămâna aceasta.