Sari la conținut
tricouri-personalizate-pentru-romania

Jucătorii echipei naționale de fotbal vor purta astăzi, la amicalul cu Italia, tricouri personalizate cu numele celor care și-au pierdut viața în urma tragediei din clubul Colectiv din Capitală, informează FRF într-un comunicat postat pe site-ul său oficial. În locul tradiționalelor numere albastre, tricourile pe care jucătorii României le vor purta vor fi inscripționate cu negru, iar cifrele vor fi formate din numele celor care s-au stins din viață în urma incendiului din clubul Colectiv. De asemenea, jucătorii ambelor reprezentative vor purta pe durata partidei banderole negre, iar jocul va fi precedat de un moment de reculegere în memoria celor care și-au pierdut viața în atentatele care au avut loc vineri la Paris. Meciul amical Italia — România este programat astăzi de la ora 21.45, pe stadionul Renato Dall'Ara din Bologna. Partida va putea fi urmărită live la Pro TV.

Comentarii

Ultimă oră