Mai mulți tineri au desfășurat un tricolor imens în jurul fântânii din Piața Sfatului, astăzi, 27 martie 2017, cu ocazia sărbătoririi a 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918).

 După ce au etalat tricolorul, tinerii au scandat „Basarabia, pământ românesc!”, „Același sânge, aceeași țară, români au fost toți odinioară!”.


     Manifestările desfășurate în cinstea acestei sărbători sunt însă mult mai ample și se vor desfășura pe parcursul mai multor zile. Acțiunile sunt reunite sub titulatura „Basarabia – file din poveste”, ediţia a V-a.


  În perioada 31 martie – 1 aprilie 2017, Asociația Tinerilor Basarabeni din Brașov invită cetățenii basarabeni și români să sărbătorească cei 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), în cadrul evenimetului „Basarabia – file din poveste”, Festival ce se desfășoară anual și care a ajuns în 2017 la ediția a V-a.

   Scopul acestui eveniment este de a promova cultura specifică a spațiului dintre Prut și Nistru în comunitatea brașoveană, cu implicarea diasporei basarabene.

 Programul zilelor în care se desfășoară evenimentul este unul divers, având menirea de a transpune cetățenii români în atmosfera basarabeană, dar și de a crea un mediu confortabil pentru tinerii basarabeni din Brașov.

  Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc pe data de 31 martie, ora 12:00 în Piața Sfatului. Tinerii basarabeni vor împărți trecătorilor panglici tricolore și invitații la fFstival. Totodată pentru a transmite caldura moldovenească voluntarii vor oferi „Basarabian Free Hugs”.

  Având obiectivele de a familiariza braşovenii cu bucatele tradiţionale basarabene și de a crea o atmosferă agreabilă, în cadrul festivalului se va organiza o seară de degustare. Sunt invitaţi toți cei interesați, la ora 18:00 la restaurantul „Bistro de l’Arte” (adresa: Piața George Enescu 11Bis), locație unde vor fi prezentate și degustate bucatele tradiționale basarabene sub forma jocul interactiv „Unde-i logica?” la care vor putea participa toți cei prezenți. Câștigătorul va face parte din juriul Miss Basarabia 2017.

 Pentru a promova cultura și tradițiile, dar și pentru a evidenția talentul și calitățile basarabencelor, în premieră, în data de 1 aprilie 2017, se va desfășura concursul de frumusețe „Miss Basarabia”. Tinerele basarabence își vor putea pune la încercare iscusința, frumusețea, farmecul și inteligența în incinta clubului „Warehouse Pub”, de la ora 20:00.

 Concursul va cuprinde urmatoarele etape:

 Defilare în costum național și în rochie de seară
   Prezentare
   Probă de inteligență
   Un număr artistic

  Câștigătoarele vor avea parte de diverse premii: produse cosmetice, vouchere la saloane de fumusețe și premiul mare - două sejururi pe litoral în România). La eveniment vor fi prezenți cu un show umoristic Comedy Zebra Show, participanții show-ului televizat iUmor.

 Pentru o doză mai mare de distracție, la ora 00:00, după concurs, artiștii autohtoni din Republica Moldova vor încinge atmosfera în cadrul unui „Basarabean Party” care nu se va lăsa uitat prea ușor. Anul acesta GUZ & KAPUSHON îi vor încânta pe cei prezenți cu cele mai îndrăgite piese, cum ar fi „Mămăliga SWAG” sau „O șosea din Europa”.

Party-ul va fi încheiat de DJ SKANER cu cele mai potrivite mix-uri pentru o seară reușită în Warehouse Pub.

   Tradiționala Cupă LINK va fi organizată în perioada 28-30 aprilie. Acest campionat de fotbal are ca menire acumularea fondurilor pentru organizarea taberei de iarnă. Fondurile strânse în urma turneului vor acoperi cheltuielile legate de documente (paşaport, vize, asigurări), transport, cazare, masă, precum şi programul de activități pentru copiii din Republica Moldova pe perioada şederii la Braşov. Scopul campionatului este să susțină stilul de viaţă sănătos.

  În anul 2016 peste 10.000 de persoane au luat contact cu acest eveniment prin diferite canale media (presă, online, reţele de socializare) și aproximativ 1000 de persoane au participat la activităţile incluse în agenda evenimentului. În acest an aşteptările organizatorilor sunt şi mai mari așa că brașovenii și turiștii sunt invitați la toate manifestările „Basarabia – file din poveste”, ediţia a V-a.