CFR Călători informează pasagerii să aibă în vedere faptul că, pe raza sucursalelor Bucureşti, Craiova şi Galaţi trenurile vor circula în condiţii specifice de iarnă, la nivelul companiei fiind instituit Comandamentul de Iarnă. Informarea vine în urma avertizărilor de cod portocaliu şi cod galben de ninsoare şi vânt, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru urmatoarele 24 de ore. În acest sens, compania roagă pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri produse în trafic la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, şi la telefon 021/9521.
Trenurile vor avea întârzieri