În 8, 9 şi 10 septembrie, Piaţeta Sfântul Ioan se va transforma  într-un cinematograf în aer liber, odată cu prima gală dedicată filmului de comedie românesc - Zazu Comedifest, când va fi montat un ecarn uriaş, pe care vor fi proiectate filmele „Selfie”, „Selfie 69” şi „Două Lozuri”.

Organizatorii susţin că vor fi peste 400 de scaune pregătite pentru cei interesați şi nu va exista o taxă de intrare. Această gală are ca scop promovarea filmului de comedie românesc şi pregătirea unui festival internaţional de comedie care urmează a fi organizat în anul 2018. 

Potrivit lui Daniel Iacob, producător, proiecţiile încep în fiecare seară de la ora 20.30.

Vineri, 8 septembrie, spectatorii pot viziona filmul #Selfie. O comedie spumoasă care înfăţişează trei proaspăt absolvente de liceu care decid să plece la mare şi să îşi termine adolescenţa în stil rebel! Yasmine, Roxi şi Ana sunt hotărâte să se distreze şi să uite de responsabilităţi în ultimele 2 zile dinainte de examenul maturităţii, iar asta înseamnă să încalce orice regulă şi să facă tot ce le trece prin cap, fără să ţină cont de consecinţe. Comedia a înregistrat, în anul 2014, 102.000 admisii în cinematografe fiind cel mai mare succes de casă a unui film românesc.

A doua zi, sâmbătă, 9 septembrie, vom afla continuarea poveştii de vineri seară, pentru că protagoniştii din Selfie îşi spun povestea din nou, dar de această dată doza de umor atinge cote alarmante. Selfie69 spulberă mitul urban potrivit căruia căsnicia nu aduce fericirea! Comedia a înregistrat, în anul 2016, 147.000 de admisii în cinema.  

Duminică 10 septembrie, împreună cu Dinel, Sile şi Pompiliu, protagoniştii din comedia Două Lozuri, spectatorii vor porni în marea aventură a recuperării biletului pierdut. Comedia Două Lozuri a fost un alt mare succes cinematografic, înregistrând în 2016 un total de 138.000 admisii în cinematografe.