Sari la conținut

Traseele turistice, care străbat Muntele Tâmpa blocate de arbori doborâți

traseele-turistice-care-strabat-muntele-tampa-blocate-de-arbori-doborati

Toate traseele turistice, care străbat Muntele Tâmpa sunt blocate de foarte mulți arbori doborâți.O spun membrii comisiei de inventariere a arborilor periculoși, din fondul forestier al municipiului Brașov, comisie constituită prin ordin al prefectului, care completează că utilizarea acestor trasee de pe versantul sudic al Muntelui Tâmpa constituie un real pericol pentru viața, celor care doresc să le parcurgă. Astfel, brașovenilor li se recomandă evitarea, pe cât posibil, a utilizării acestor trasee. În cazul celor amplasate pe versantul nordic, mai puțin afectate, respectiv Drumul Serpentinelor, drumul ce leagă Șaua Tâmpei de cartierul Șchei și Treptele lui Gabony,

Serviciul Public Local Salvamont poate interveni pentru degajarea potecilor blocate, deoarece în aceste zone sunt puțini arbori, de dimensiuni mici, căzuți. În vederea deblocării acestor trasee și pentru înlăturarea stării de pericol, membrii comisiei recomandă ocolului silvic punerea în valoare în regim de urgență a tuturor arborilor periculoși, delegând un număr suficient de persoane astfel încât durata inventarierii și marcării copacilor să fie cât mai scurtă. Apoi autorizarea spre exploatare a materialului lemnos se va face conform prevederilor legale în vigoare.

Membrii comisiei au mai identificat și alți arbori de dimensiuni mari care pun în pericol viața cetățenilor și imobilele acestora amplasate în municipiul Brașov pe străzile: Dobrogeanu Gherea, Petofi Sandor, Curcanilor, pe Tocile și Variștei. S-a propus punerea în valoare a acestor arbori și identificarea celor, care trebuie extrași în regim de urgență.

Comentarii

Ultimă oră