Transylvania Wine Fair 2017 a fost lansat în toamna anului 2013, ajungând deja la cea de-a V-a ediție. 

    La acest eveniment participă producători, importatori și distribuitori de vinuri, băuturi alcoolice, cafea și ciocolată, produse culinare, trabucuri și tutun, accesorii pentru vinuri, reviste și bloguri de specialitate.

    Cu ocazia acestui târg, cei care vizitează Brașov Business Park vor avea șansa de a degusta cele mai bune vinuri de pe piață, de a fi la curent cu noile produse și de a achiziționa vinurile preferate la prețuri speciale. Pe lângă degustările obișnuite de la standurile expozanților, vizitatorii vor avea parte de o serie de „evenimente în eveniment”, precum masterclass-uri, show-uri culinare și concerte.

   În timpul evenimentului, organizatorii facilitează întâlnirile dintre reprezentanții HORECA și producătorii / distribuitorii de vinuri prin amenajarea în premieră a unei zone private „Business Lounge”. 

    Așadar, pasionații de vin, dar și reprezentanții unităților de alimentație, sunt așteptați în locul în care vinul, arta și cultura se îmbină la Brașov, în perioada 10-12 noiembrie.