Sari la conținut

Ţigările ucid anual 6 milioane de oameni. 600 de mii sunt fumători pasivi

tigarile-ucid-anual-6-milioane-de-oameni-600-de-mii-sunt-fumatori-pasivi

La nivel global, consumul de tutun omoară anual aproape 6 milioane de oameni, din care 600 de mii sunt nefumători, expuşi fumatului pasiv. Este important ca acest fenomen să fie combătut, deoarece se estimează că, până în anul 2030, se va ajunge la o creştere a mortalităţii, de la 6 milioane, la 8 milioane de oameni în fiecare an, în special din ţările cu venituri mici şi medii.

În fiecare an, în data de 21 noiembrie, Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, implementează activităţi de informare, prin distribuirea unor materiale publicitare care vin în sprijinul populaţiei, cu sfaturi de a renunţa la consumul de tutun, de a informa populaţia cu privire la beneficiile aduse de spaţiile fără fum de ţigara şi de a sensibiliza populaţia privind necesitatea respectării cadrului legislativ care interzice fumatul în spaţiile publice şi încurajează respectarea acestuia. Scopul cel mai important pentru marcarea acestei zile este de a contribui la protejarea generaţiilor prezente şi viitoare, nu numai din punctul de vedere al consecinţelor medicale, dar şi al celor sociale, de mediu şi economice cauzate de consumul de tutun, dar şi fumatului pasiv. „Consumul de tutun a devenit o practică zilnică mai ales în rândul populației tinere. Întreaga societate trebuie să se implice pentru conștientizarea riscurilor la care atât fumătorii cât și nefumătorii sunt expuși. Tutunul nu trebuie să devină o obișnuință, o modă și nici măcar nu ar trebui să fie o tentație. Fiecare dintre noi este responsabil pentru mesajele pe care le transmite prin comportamentul său. Sper ca numeroasele acțiuni organizate cu prilejul Zilei Naționale Fără Tutun să fie un semnal de alarmă pentru toți și să îi determine pe fumători să renunțe la tutun sau măcar să fumeze în mod responsabil, fără a-i expune pe nefumători sau pe copii efectelor nocive pe care tutunul le are. Tutunul este un drog, este momentul să renunțați!”, a declarat prefectul Mihai Mohaci.

Comentarii

Ultimă oră