Sari la conținut

Curtea Superioară din Los Angeles a recunoscut luni validitatea testamentului lui Michael Jackson redactat în 2002. Astfel, cei doi executori testamentari, avocatul John Branca şi producătorul John McClain, îşi păstrează funcţia de administratori ai bunurilor megastarului.

Katherine Jackson, mama cântăreţului, nu a atacat testamentul, deşi consideră că nu e suficient de implicată în gestionarea moştenirii.  Avocaţii lui Katherine Jackson nu au putut fi contactaţi pentru declaraţii.

Următoarea audiere a fost fixată pentru data de 11 august, atunci când se va analiza contractul semnat de Michael Jackson cu AEG, organizatorul celor 50 de concerte pe care starul urma să le susţină în iulie la Londra.

Tot în cadrul audierii de ieri, custodia definitivă a copiilor lui Jackson a fost încredinţată mamei acestuia. Cei trei copii şi bunica lor vor primi o pensie lunară plătită din patrimoniul cântăreţului. Suma nu a fost dezvăluită deocamdată, iar o nouă audiere privind custodia va avea loc pe 2 octombrie.

Comentarii

Ultimă oră