Sari la conținut
terminalul-rat-de-la-rulmentul-a-fost-modernizat

A fost inaugurat cel de-al doilea terminal al Regiei Autonome de Transport! Este vorba despre capătul de linie din zona Rulmentul. Astfel, au fost  finalizate lucrările de modernizare şi amenajare pentru complexul RAT, care deserveşte persoanele ce folosesc transportul în comun.  Acesta este unul dintre cele cinci capete de linie pe care municipalitatea le va realiza cu ajutorul fondurilor europene, alături de cele din cartierul Timiş-Triaj şi zonele Poienelor, Saturn, Brazilor.

Prin implementarea proiectului vor  fi  amenajate cinci staţii capăt de linie R.A.T., care nu mai corespundeau cerinţelor actuale de mediu, sanitar-igienice, de confort şi de capacitate.

În terminalul de pe strada 13 Decembrie este amenajat şi un birou  de informaţii călători, mai multe grupuri sanitare, dar şi o sală de aşteptare. Planul construcţiei a prevăzut şi platforma de îmbarcare şi debarcare călători, pe care va fi amenajat un peron pentru troleibuze şi patru peroane pentru autobuzele RAT. Totodată a fost prevăzută şi amenajarea unei parcări pentru autoturismele utilizatorilor transportului public local, care călătoresc din afara localităţii, dar şi cinci locuri pentru taxi şi două  locuri pentru maxi taxi.

Terminalele moderne sunt incluse în reţeaua de transport din zona metropolitană. Valoarea totală a contractului este de aproape 19 milioane de lei, iar contribuţia municipiului este de doi la sută din această sumă.

Comentarii

Ultimă oră