Lunile august, septembrie şi octombrie vor fi caracterizate de temperaturi mai mari decât cele obişnuite, în special în sudul, sud-estul şi vestul ţării. Potrivit prognozei pentru intervalul august - octombrie publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie, va ploua mai puţin decât media anuală.

 

În august, temperatura aerului va avea valori medii lunare peste normele climatologice în sudul, sud-estul şi vestul ţării şi apropiate de normal în rest. Temperaturile medii vor fi de până la 23 de grade Celsius în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, respectiv de până la 21 de grade Celsius în Crişana.

 

În ultima lună de vară, precipitaţiile totale lunare vor fi deficitare în cea mai mare parte a ţării, iar cantităţile cele mai scăzute se vor acumula în regiunile sudice, estice şi vestice. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Muntenia și Transilvania, unde pot cădea peste 90 l/mp. 

 

Pentru luna septembrie sunt estimate temperaturi medii lunare ale aerului mai ridicate decât media multianuală, îndeosebi în sud-estul, sudul şi vestul ţării. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Maramureş (13-15 grade) şi Moldova (10-17 grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 19 grade Celsius, în Dobrogea.

 

Cantităţile totale de precipitaţii vor fi în general deficitare, în septembrie, cu excepţia regiunilor nordice şi centrale unde, local, vor fi apropiate de norma climatologică. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii vor fi în Crişana, Maramureş, Oltenia şi Banat.

 

În octombrie temperatura aerului ar putea avea valori peste media climatologică în sud, sud-est şi local în vest şi apropiate de normal în restul ţării. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 6 şi 10 grade Celsius în Transilvania, între 5 şi 12 grade în Moldova, dar şi de până la 14 grade Celsius, în Dobrogea.

 

Precipitaţiile totale lunare vor fi apropiate de mediile multianuale, cu o tendinţă spre excedent în regiunile centrale şi local în cele vestice şi estice.