La începutul anilor ‘90, ţeapa cu maşini de cusut "Singer" a fost una dintre cele mai simple şi mai eficace înşelătorii. Acum, şarlatanii au revenit în forţă, profitând de naivitatea unora. Escrocii acţionează şi în Braşov.
Escrocheria funcţionează în patru acte. Sunt răspândite afişe potrivit cărora un colecţionar german cumpără maşini de cusut vechi, marca Singer, contra sumei de 40.000 de euro bucata. Dar respectivul achiziţionează doar maşini pereche, adică două bucăţi, la un preţ de 80.000 de euro. Dacă ai una singură, ţi se indică un număr de telefon, al altei persoane ce ar avea la rându-i o astfel de maşină. Acesta e dispus imediat să-ţi vândă maşina pentru doar 10.000 de euro.Adică, plăteşti 10.000, iei maşina şi ulterior le vinzi pe ambele cu 80.000 de euro. Singura problemă e că după ce faci achiziţia, colecţionarul german nu-ţi mai răspunde la telefon. Şi uite aşa rămâi cu o pagubă de 10.000 euro şi te trezeşti posesorul a două maşini Singer care nu valorează mai mult de câteva sute de lei.
Iată mai jos transcriptul unei convorbiri între reporterii cotidianului Evenimentul zilei şi aşa-zişii colecţionari:
După ce reporterul a dat seria maşinii, escrocul i-a spus:
 “Eu sunt Rudolph Herman, directorul general al companiei. Vreau să cumpăr maşina, dar avem o problemă. Maşinile de cusut marca Singer sunt lucrate pe bandă pereche, iar una făra cealaltă nu valorează nimic. Trebuie să aveţi două maşini, iar eu vă dau suma de 80.000 de euro pe amândouă", explică "directorul" Rudolph Herman.
După ce reporterul i-a spus că are doar o singură maşină tot “directorul" Herman vine cu soluţia salvatoare. “Dacă nu aveţi de unde să procuraţi una, vă dau eu numărul unui bărbat din Braşov. Are o maşină ce poate fi pereche. Întâmplarea face că am cumpărat un tablou pictat de Grigorescu de la el acum o săptămână când am fost în Braşov, i-am dat banii pe tablou şi am văzut că avea şi o maşină de cusut marca Singer.", spune Herman.
Braşoveanul  îi spune reporterului că e bolnav şi bătrân şi nu se poate deplasa din pricina bolii. Însă are o soluţie.  Să se întâlnească la Braşov şi îi va vinde maşina pentru doar 10.000 de euro. După ce reporterul l-a întrebat de ce renunţă aşa uşor la 30.000 de euro, "bătrânul" şi-a pierdut cumpătul. "Aveţi sau nu bani? Că eu n-am timp de pierdut. Poate găsesc alt client". Şi a închis telefonul.

„Afacere” promovată pe internet. În ultimul timp, escrocii au renunţat la şmecheria cu maşina de cusut pereche şi cer clientului să depună într-un cont o sumă de bani, reprezentând taxa pentru autentificarea maşinii. Ţeparii îşi promovează „afacerea” pe internet iar, mai nou, nu mai cumpără doar maşini de cusut Singer, ci şi alte câteva mărci: Kayser, Naumann, Durkop, Pfaff. Pe forumuri apar numeroase postări în care unele persoane se laudă că au reuşit să vândă maşini de cusut la preţul uriaşe, deci afacerea funcţionează! Unii dintre ei întăresc basmele conform cărora maşinile de cusut sunt extrem de valoroase. Cu toate că întâmplările de acest gen sunt multe, anchetatorii reuşesc cu greu să ia urma infractorilor, deoarece păgubiţii evită plângerile, fie ruşinaţi de capcana în care au picat, fie din alte motive. Poliţiştilor le este imposibil să stabilească o legătură între vânzător şi „cumpărător”, cel din urmă utilizând cartele telefonice Pre-Pay, găsite la orice chioşc din ţară.

Mitul maşinii de cusut Isteria maşinilor de cusut super-valoroase este alimentată de două mituri, ce par încă a prinde la naivi:
-    evreii din lagărele germane au inscripţionat pe maşini de cusut conturi bancare unde au depus sume uriaşe de bani, iar acum Mosadul încearcă să le recupereze.
-    unele maşini de cusut – ce poartă anumite serii – au în interior piese de platină şi/sau aur.
(L.A.)