Sari la conținut
targul-imobiliar-brasov

Se laudă cu creşteri semnificative ale vânzărilor comparativ cu 2012. Vorbim de dezvoltatorii imobiliari braşoveni, care au venit cu oferte tentante pentru cei care vor să-şi cumpere casa de vis. Aşadar persoanele care sunt în căutarea unei locuinţe o pot găsi la Târgul Imobiliar Braşov, deschis în perioada 3-6 octombrie la Braşov Bussines Park. Dezvoltatorii imobiliari oferă reduceri în perioada târgului.

La cea de-a 5-a ediţie a Târgului Imobiliar Braşov participă 19 dezvoltatori imobiliari, care au venit cu oferte tentante şi reduceri semnificative. "Am înţeles şi eu de la dezvoltatorii imobiliari că este în creştere faţă de anul trecut, au fost chiar exemple în care creşterea era de 60, 70%, să dau exemple anul trecut mergeam cu câteva apartamente, anul acesta mergem cu dublul acestor apartamente vândute pe lună, ceea ce e bine" a precizat Sorin Dencescu, organizator.

Vizitatorii îşi vor putea alege locuinţa ideală, vorbim de apartamente, case, terenuri şi vor putea găsi chiar şi idei de amenajare sau redecorare a locuinţei. "În acest moment avem apartamente de o cameră, două şi trei camere. La apartamentele de o cameră cel mai mic preţ îl aveam la 35 500, apartamentele de 2 camere la 51 900 şi 3 camere la 68 500 cu tva inclus şi bucătăria mobilată şi utilată inclusă în costul apartamentului. Reduceri la garsoniere de la 37000 la 35 500 şi la apartamentele cu 3 camere de la 73 000 la 68 500" a spus  Alina Necula, director marketing dezvoltator imobiliar.

"Avem cea mai interesantă ofertă casă individuală din cărămidă, pe o suprafaţă de 120 m pătraţi, 300 de metri pătraţi de teren de la 75 de mii de euro" a precizat Bogdan Mailat, director dezvoltator imobiliar.  Târgul Imobiliar Braşov se încheie în 6 octombrie la ora 18.

Comentarii

Ultimă oră