Sari la conținut
targ-de-craciun-la-fundatia-rafael

Fundaţia Rafael organizează la acest final de săptămână tradiţionalul Târg de Crăciun. Evenimentul va avea loc astăzi, vineri, de la ora 17.00, la Centrul de Zi din Codlea (str. Libertăţii, nr. 22 A).

Vor fi prezenţi beneficiarii fundaţiei, care le-au pregătit oaspeţilor mai multe surprize, mici obiecte realizate cu atenţie sporită, care pot fi achiziţionate şi făcute apoi cadou.

Beneficiarii fundaţiei vor prezenta un scurt spectacol şi vor expune spre vânzare articolele cu motive specifice sărbătorilor de iarnă realizate de ei.

 Intrarea va fi liberă.

Fundaţia Rafael este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit, care susţine, promovează și implementeză cele mai eficiente modalităţi de îngrijire, educaţie, orientare, formare, integrare în comunitate, care se preocupă de respectarea drepturilor și de bunăstarea persoanelor cu dizabilităţi din Codlea și din împrejurimi.

Comentarii

Ultimă oră