Demarată la începutul lunii noiembrie la inițiativa consilierului local PNL Ciprian Bucur, campania voluntară de distribuire a celor aproape 50 kg de alimente (făină, ulei, mălai, zahăr, paste făinoase, conserve) către cei care nu au efectiv cum să se deplaseze la centrul de lângă Carfil, pentru a intra în posesia ajutoarelor de la UE, este în plină desfășurare. „Nu am primit în viața mea atâtea mulțumiri și urări de bine. Ca să nu mai vorbim de lacrimile de bucurie din ochii multora… Am dus până acum alimentele ce li se cuveneau persoanelor cu certificat de handicap care locuiesc în Bartolomeu, Stupini, străzile  Lungă, De Mijloc, Avram Iancu, Al. I. Cuza, Nicopole, Operetei. În zilele următoare le distribuim celor din Craiter, Triaj și Florilor. Chiar dacă vorbim de cantități destul de mari, reușim să ajungem cam la 50 de persoane la o acțiune săptămânală. După sărbători, din 15 ianuarie vom relua această campanie voluntară, până la data la care se va încheia distribuirea de ajutoare la nivel național, probabil prin luna martie. Am întâlnit multe cazuri de oameni necăjiți. Spre exemplu, am fost la o familie de oameni în vârstă, ambii cu certificate de handicap. Ne-au spus că n-au mai primit în viața lor așa ceva. Deși ajutoarele se distribuie de mai mulți ani, aceștia n-au avut pe nimeni care să îi ducă la centrul respectiv, cu atât mai puțin să le aducă alimentele acasă”, ne-a declarat consilierul Bucur.
    Procedura de distribuire este relativ simplă. Direcția de Servicii Sociale a Primăriei le furnizează  săptămânal lista persoanelor cu handicap de pe anumite străzi, iar voluntarii inimoși se apucă de treabă, chiar dacă nu vorbim de doar câteva kilograme.