Sari la conținut

Surpriză! Cine este bărbatul care a sărit gardul Casei Albe şi a intrat în clădire

surpriza-cine-este-barbatul-care-a-sarit-gardul-casei-albe-si-a-intrat-in-cladire

Texanul acuzat de intrarea neautorizata in Casa Alba inarmat cu un cutit este un militar american veteran care fusese decorat pentru activitatea sa in Irak, potrivit unui comunicat al armatei americane.

Omar Gonzalez, in varsta de 42 de ani, urmeaza sa apara in fata unei instante luni, fiind acuzat de intrare prin efractie intr-o cladire restrictionata, avand arme periculoase asupra sa. Daca va fi condamnat, ar putea primi o sentinta de pana la 10 ani de inchisoare, arata Reuters.

Potrivit unui raport al procurorilor, Gonzalez a spus unui agent al Secret Service, dupa ce a fost retinut, ca "era preocupat ca atmosfera e in pragul unui colaps si simtea nevoia sa ii transmita presedintelui SUA aceasta informatie, astfel incat acesta sa le spuna tuturor oamenilor".

Potrivit armatei SUA, Gonzalez, care are rangul de sergent, a fost recrutat in 1997 si a fost eliberat din serviciul militar in 2003. El s-a reinscris in armata in 2005 si s-a retras in 2012, din cauza unei dizabilitati.

Gonzalez a servit in Irak din octombrie 2006 pana in ianuarie 2008, primind mai multe decoratii. Printre acestea s-a numarat si Medalia Campaniei din Irak, cu doua stele.

Incidentul, intamplat vineri, reprezinta una dintre cele mai mari brese de securitate inregistrate de cand Barack Obama a devenit presedinte in 2009 si a ridicat probleme in legatura cu procedurile de securitate de la Casa Alba, care este un complex puternic pazit, plin de agenti ai Secret Service si lunetisti.

Sambata, o alta persoana a incercat sa intre in Casa Alba, dar a fost retinuta.

Comentarii

Ultimă oră