Bărbații români cu vârste între 45 și 54 de ani au cele mai mari așteptări salariale atunci când vine vorba despre angajare, cu un cuantum net de 4.146 de lei pe lună, în timp ce femeile cu vârste între 55 și 65 de ani se mulțumesc cu un salariu lunar de 3.853 de lei, arată rezultatele unei cercetări de specialitate, dată marți publicității, conform dailybusiness.ro.

Așteptările salariale pe care le au românii diferă semnificativ în funcție de gen, vârstă, studii sau domeniul de activitate. Femeile ar accepta, dacă ar obține jobul dorit, un salariu cu peste 500 de lei mai puțin decât bărbații.

Cercetarea a evidențiat că, dintre toți respondenții, bărbații între 45 și 65 de ani au cele mai mari așteptări salariale. La fel ca în cazul bărbaților, cele mai mari așteptări salariale le au femeile din grupa de vârstă 45-65 de ani. Cele mai mici așteptări salariale juste sunt pe intervalul de vârstă 18-24 de ani, atât la bărbați, cât și la femei.

Pe niciuna dintre grupele de vârstă analizate de eJobs așteptările salariale ale femeilor nu le egalează sau nu le depășesc pe cele ale bărbaților. Cele mai mari diferențe de așteptări salariale între femei și bărbați (ca valori absolute în lei) se înregistrează pe intervalul de vârstă 25-34 de ani.

Românii aflați la începutul și la sfârșitul carierei sunt dispuși să facă mari compromisuri în ceea ce privește salariul. Cea mai mare diferență între salariul considerat just și salariul minim pe care ar fi dispuși să-l accepte candidații se întâlnește la segmentul de vârstă 55-65 ani și este de 29%. Urmează în top grupa de vârstă 18-24 ani, unde diferența între salariul just și câștigul probabil este de 28%. Interesant este că, pe eșantionul de vârstă 25-34 de ani, salariul pe care îl consideră just femeile pentru postul căutat se ridică la 2.877 de lei, similar cu remunerația minimă pe care ar accepta-o bărbații între 25 și 34 de ani.

Per ansamblul pieței muncii, candidații între 18 și 24 de ani ar accepta să lucreze pentru un salariu minim lunar net de 1.548 de lei, în vreme ce tinerii între 25 și 34 de ani s-ar mulțumi cu minimum 2.519 lei net. Pe de altă parte, cei între 45 și 65 de ani ar accepta o remunerație lunară netă de peste 3.000 de lei.

Absolvenții de studii postuniversitare se consideră îndreptățiți să beneficieze de un venit (salariu just net) cu 83% mai mare decât absolvenții de liceu.

Românii cu cele mai mari așteptări salariale (salariu just net) își doresc joburi în domeniile Import-Export (4.944 de lei), Management/Consultanță (4.694 de lei) și Arhitectură/Design/Proiectare (4.315 lei). La polul opus, cele mai modeste așteptări salariale se întâlnesc în sectoarele de activitate: Secretariat/Administrativ (2.225 de lei), Media/Jurnalism (2.283 de lei) și Relații Publice (2.450 de lei).
Candidații care își caută locuri de muncă în Asigurări/Intermedieri financiare sunt cel mai dispuși la negocieri când vine vorba de câștigul lunar net (diferența între salariul considerat just și salariul minim acceptat este de 50%).

Studiul a fost realizat între 1 și 15 iunie 2016, pe un eșantion de 1.271 de utilizatori ai platformei de recrutare.