Un studiu recent arată că îmbătrânirea creierului începe mai devreme decât se credea până acum, scrie Time. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Simon Fraser din Canada, declinul funcţiilor cognitive începe la vârsta de 24 de ani. Pentru a demonstra acest lucru au avut la dispoziţie un eşantion de 3.305 voluntari, cu vârste cuprinse între 16 şi 44 de ani. Participanţilor le-au fost evaluate funcţiile cognitive în funcţie de performanţele lor la un joc video, incluzând aici nivelul de concentrare, abilitatea de a lucra în paralel pe mai multe "fronturi", schimbarea priorităţilor de la cele pe termen scurt, la cele pe termen lung. Viteza cu care subiecţii testului au luat decizii a scăzut odată cu vârsta, iar acest declin a început după vârsta de 24 de ani. Însă, veştile nu sunt chiar atât de proaste. Practic, deşi mai lenţi, este posibil să devenim mai inteligenţi, odată cu trecerea anilor. Creierul compensează încetinirea vitezei de reacţie prin experienţă şi folosirea unor "scurtături" mentale, făcând diverse asocieri şi eliminând informaţiile care nu sunt esenţiale, mai arată studiul, scrie antena3.ro.