Sari la conținut

Studenţii au crescut chiriile la Braşov cu 20%

studentii-au-crescut-chiriile-la-brasov-cu-20

Apropierea anului universitar a făcut chiriile să urce în Braşov, în luna septembrie, cu circa 20%. Potrivit consultanţilor imobiliari braşoveni, preţul chiriei poate diferi de modul în care acesta este mobilat, indiferent de zona în care se află.

Cele mai mari chirii la garsoniere se găsesc în Centrul istoric – 250 de euro. Cu aceeaşi sumă poţi fi găsite locuinţe monocamerale şi în blocurile noi, dar şi în zona Scriitorilor.

Apartamentele cu două camere sunt cele mai căutate, de obicei. Aici creşterea a fost peste medie, ajungând în Centrul istoric şi la 400 de euro, în funcţie de mărimea locuinţei.

De asemenea, cele mai mari chirii la apartamentele cu trei camere se găsesc în cartierele rezidenţiale noi, ajungând până la 500 de euro şi chiar peste această valoare, în funcţie de mobilare.

În altă ordine de idei, în cartierele Noua, Bartolomeu, Triaj sau uzina 2, chiria medie scade spre 300 de euro.

Comentarii

Ultimă oră